educație

"Cea mai importantă misiune a noastră, dacă vrem să salvăm Planeta, este educatia"
Sir Peter Scott, fondator WWF

Dezvoltare durabilă înseamnă creștere și echilibru între oameni, natură și economie. Educația pentru Dezvoltare Durabilă (EDD) pregătește tinerii pentru aceasta. Prin programele și instrumentele educaționale create de WWF sprijinim tinerii să-și valorifice potențialul și să creeze un prezent și un viitor în armonie cu natura.

Misiunea WWF este de a obține un impact pe termen lung în conservarea naturii. Printre metodele folosite, un loc important îl ocupă educaţia de mediu, una dintre priorităţile strategice ale organizaţiei. WWF-România a înființat în 2011, un Departament de Educaţie, ale cărui activităţi stau sub semnul „Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă” (EDD). Astfel, WWF aderă la obiectivele Decadei UNESCO dedicată Educaţiei pentru Dezvoltare Durabilă.

Independent de departamentul specializat pe educaţie, WWF România a organizat activităţi educative în majoritatea proiectelor de conservare, pentru a se asigura de buna informare şi de implicarea comunităţilor din zonele respective.

Proiecte

Resurse educaționale

Descoperă inițiativele și instrumentele dezvoltate de echipa de educație a WWF România.

Noutăti

Fii la curent cu ultimele noutăti ale WWF România

Anunț public privind depunerea SOLICITĂRII DE EMITERE a ACORDULUI DE MEDIU (Baraj Cătălina)

ASOCIAȚIA WWF-ROMÂNIA reprezentată prin S.C. ACVADESIGN S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Tăietura Turcului, nr. 3/7, județul Cluj, anunță publicul interesat asupra depunerii Solicitării de Emitere a Acordului de Mediu, pentru proiectul „DEMOLARE BARAJ CĂTĂLINA, JUDEȚUL MARAMUREȘ”, amplasat în comuna Recea, Coltău, albia minoră a râului Lăpuș, județul Maramureș. Informațiile

Citește mai multe

Arborii remarcabili în păduri și în afara lor: reguli diferite pentru ecosisteme diferite

Protejarea arborilor remarcabili intră într-o nouă etapă, odată cu elaborarea legii dedicate conservării acestor arbori cu valoare ecologică, culturală și peisagistică. WWF-România salută această inițiativă, însă atrage atenția că viitoarele reguli trebuie adaptate specificului ecosistemelor în care acești arbori se află, în special în cazul pădurilor. Arborii remarcabili sunt martori

Citește mai multe

Achiziţie de servicii în proiectul “Îmbunătăţirea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de interes conservativ din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa şi ariile naturale de interes comunitar şi naţional suprapuse prin revizuirea planului de management integrat”

Nr. înreg. 36 PDD/320811/25.05.2026 ANUNȚ Achiziție servicii de presă – realizare și publicare comunicat de presă Asociația WWF ROMÂNIA, cu sediul în București, B-dul Tudor Vladimirescu, Nr. 29, pentru biroul Reșița, Județ Caraș Severin, partener în cadrul proiectului: „Îmbunătățirea stării de conservare a speciilor și habitatelor de interes conservativ din

Citește mai multe
Scroll to Top

Alătură-te comunității WWF-România și descoperă poveștile care au definit 20 de ani de grijă pentru natură. Îți scriem ocazional, doar atunci când avem ceva important de împărtășit.

Câmpurile marcate cu steluță (*) sunt obligatorii.

This field is hidden when viewing the form
DD dot MM dot YYYY