Currency

Reacţie WWF: Raportul privind riscurile globale 2020 al Forumului Economic Mondial

Cele mai probabile cinci provocări cu care ne confruntăm în următorul deceniu sunt, pentru prima dată, toate legate de mediu, conform Global Risks Report 2020 (Raportul privind riscurile globale 2020) lansat de Forumul Economic Mondial, înainte de întâlnirea anuala de la Davos.

Raportul, bazat pe un sondaj la care au participat peste 750 de factori de decizie din companii, guverne și societatea civilă, a constatat că dintre toate riscurile cu care se confruntă lumea în acest an, eșecurile politicii privind schimbările climatice, pierderea biodiversității, condițiile meteo extreme, dezastrele naturale și cele cauzate de activitatea umană sunt văzute ca fiind cele mai probabile să se întâmple.

Eșecurile politicii privind schimbările climatice, pierderea biodiversității, condițiile meteo extreme și crizele referitoare la apă au fost, de asemenea, considerate între primele cinci riscuri privind severitatea impactului.

Raportul avertizează că liderii mai au la dispoziție foarte puțin timp pentru a aborda amenințări precum criza climatică și criza biodiversității, dacă nu vor acorda urgent atenția necesară pentru a remedia divizarea societății și pentru a încuraja creșterea economică durabilă.
 

WWF salută concluziile raportului, care arată clar că situația de urgență cu care se confruntă natura se află pe primul loc în mintea multora dintre cei mai influenți oameni din lume și că este necesară o schimbare urgentă pentru a ne proteja planeta.

Marco Lambertini, Director General la WWF-International, declară:

„Sperăm că acest raport va servi ca un semnal de alarmă pentru ca liderii să abordeze amenințările catastrofale cu care se confruntă planeta și care ne pun în pericol viitorul”.

„Dacă nu sunt atenuate, riscurile legate de schimbările climatice și pierderea naturii au potențialul de a afecta milioane de oameni, de a destabiliza economia globală care se bazează pe natură pentru servicii în valoare de 125 de trilioane USD în fiecare an și de a falimenta companiile – și comunitățile și economiile care depind de ele. Ignorăm aceste riscuri pe propria răspundere”.

„2020 este anul în care trebuie să ne uităm cu toții în oglindă și să ne întrebăm ce facem pentru a opri distrugerea propriei noastre case și ce putem face pentru a reface natura din jurul nostru”?

„Companiile au un rol esențial. În acest an, când se preconizează că guvernele vor lua o serie de decizii-cheie referitoare la pierderea naturii și schimbările climatice, companiile au o oportunitate unică de a convinge guvernele să nu mai ignore cele mai puternice semnale de alarmă ale planetei. Companiile care se gândesc la viitor pot, de asemenea, să ia măsuri intern, cum ar fi sutele de firme care și-au asumat deja reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și tranziția 100% la energie regenerabilă”.

În 2020, guvernele trebuie să-și intensifice angajamentele luate prin Acordul de la Paris privind clima, să-și reînnoiască angajamentele de mediu asumate prin Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, să cadă de acord cu privire la o nouă strategie globală privind biodiversitatea și să negocieze primul tratat din lume pentru protejarea vieții oceanice la nivel internațional. Pentru a evita catastrofele umane și de mediu, WWF și partenerii săi solicită ca Un Nou Acord pentru Natură și Oameni să fie agreat în acest an, acord care oprească distrugerea și pierderea naturii și seteze până în 2030 traiectoria pentru refacerea naturii. 

Scroll to Top