Armin van Buuren devine Ambasador Global WWF pentru Oceane! | WWF

Armin van Buuren devine Ambasador Global WWF pentru Oceane!



Posted on 16 December 2019
© Sander Reneman
Renumitul DJ Armin van Buuren și WWF (World Wide Fund for Nature) își unesc forțele pentru a mobiliza milioane de oameni să se alăture mișcării globale pentru a stopa poluarea cu plastic a oceanelor. WWF se bucură să anunțe că, în calitate de Ambasador Global WWF pentru Oceane, Armin va contribui la campania mondială #BeatPlastic.
Armin van Buuren spune: „Între turnee, am vizitat mai multe proiecte WWF din Bali. Acolo am putut vedea cu ochii mei cum animale frumoase precum țestoasele sunt afectate de poluarea cu plastic. Aceste experiențe mi-au deschis ochii și m-au făcut să realizez cât de mult este nevoie de ajutor. Ani de zile am adus oamenii împreună prin muzică. Acesta este modul meu de a face lumea un pic mai bună. Pe lângă faptul că sunt DJ și producător, sunt și tată și vreau să le ofer copiilor mei lumea pe care o merită, o lume de care să se poată bucura nu doar ei, ci și generațiile viitoare”.

DJ-ul adaugă: „Mesajul WWF pentru conservarea naturii mă inspiră și rezonez cu el, ca tată, om și persoană publică. Sunt mândru să anunț că ne unim forțele și că mă pot numi Ambasador Global WWF al Oceanelor”.

DJ-ul de top și WWF intenționează ca prin campania #BeatPlastic să mobilizeze milioane de fani și susținători ai lui Armin pentru a stopa poluarea cu plastic. Este nevoie să acționăm urgent, deoarece în prezent 8 milioane de tone de plastic sunt aruncate în oceane, în fiecare an.

Fără plastic de unică folosință

În calitate de Ambasador WWF, Armin va fi activ pe diverse fronturi. Unul dintre proiectele sale este să ceară fanilor săi să semneze petiția WWF, care invită liderii mondiali să redacteze un tratat internațional, care să conțină pași concreți pentru a stopa poluarea cu plastic. Armin va da, de asemenea, un exemplu prin evenimentele sale „A State of Trance”, care vor fi plastic-smart.

Marco Lambertini, directorul general al WWF Internațional este încântat de vestea că Armin va fi numit Ambasador Global WWF pentru Oceane: „Oceanele noastre trec printr-o criză, sunt amenințate de schimbările climatice și de pescuitul excesiv, dar și de poluarea cu plastic, care se va dubla până în 2030. Acest lucru necesită o abordare integrată, care implică guverne, mediul de afaceri și publicul larg. Împreună cu personalități ca Armin, putem inspira milioane de oameni de pe glob să vorbească pentru a ne asigura că materialele plastice nu vor deveni niciodată deșeuri"
© Sander Reneman Enlarge
© Sander Reneman Enlarge
Doneaza
Doneaza