Protejarea naturii din comuna Băiuț poate îmbunătăți nivelul de trai al localnicilor | WWF

Protejarea naturii din comuna Băiuț poate îmbunătăți nivelul de trai al localnicilor



Posted on 01 November 2019
© Miradona Krizbai/ WWF Romania
În cadrul vizitei în teren cu jurnaliști de impact regional și național organizată în perioada 29-30 octombrie 2019 a avut loc prezentarea proiectului Elaborarea Planului de Management pentru situl de importanță comunitară ROSCI0285 Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuț”. Călin Ardelean, expertul tehnic al WWF România, a vorbit despre importanța ariei protejate, prezentând impactul pozitiv al acesteia asupra comunității din zona Băiuț. Aria protejată ROSCI0285 Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuț are o suprafață de 2962 de ha, din care aproximativ 20% este inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, alături de alte șapte păduri de fag din România.

Proiectul a fost demarat la mijlocul lunii septembrie 2018 în parteneriat cu Direcția Silvică Maramureș și Primăria Comunei Băiuț. Planul de management realizat în cadrul proiectului reprezintă pilonul principal pentru managementul sustenabil al ariei protejate. În urma analizelor din teren acesta propune în detaliu operațiunile și acțiunile obligatorii pentru atingerea scopului principal de protejarea și conservarea biodiversității în sit. Astfel încât nevoile de protecție ale biodiversității și nevoile dezvoltării economice și sociale sunt puse într-un context armonizat, care să respecte atât statutul de conservare favorabilă pentru specii și habitate, cât și factorii interesați (locuitori, agricultori, vânători, agenți economici etc).

Istoria comunei Băiuț este strâns legată de cea a mineritului. Prima atestare documentară despre exploatările de aur din Băiuț datează din anul 1315 când este amintită o mină de aur în regiunea izvoarelor râului Lăpuș. Dezvoltarea ulterioara a zonei Băiuț s-a bazat cu precădere pe exploatarea minereurilor neferoase bogate în aur și argint. După evenimentele din decembrie 1989 activitatea minieră în zona Băiuțului s-a redus treptat. Începând cu anul 1997 angajații au fost încurajați să plece pe așa-numitele ordonanțe. Primeau o sumă de bani reprezentând plăți compensatorii, care au oscilat între 7 și 24 de salarii lunare. Aceste ordonanțe s-au întins în cazul Exploatării Miniere Băiuț pe durata a 11 ani între 1997 și 2007. Astfel a avut loc o depopulare a zonei motivata de faptul ca locuitorii au cautat un trai mai bun in alte locuri care au oferit oportunaitati de munca.

În acest context socio-economic defavorabil al zonei Băiuț, planul de management al ariei naturale protejate are în vedere planificarea unor acțiuni în special in domeniul turistic care să aducă venituri în comunitatea locală pe termen mediu și lung. În cadrul proiectului s-au realizat studii de evaluare monetară a serviciilor ecosistemice oferite de aria naturală protejată. Serviciile ecosistemice sunt reprezentate de beneficiile pe care oamenii le obțin din natură sub forma de bunuri și servicii oferite de către ecosistemele naturale și semi-naturale. Din cuantificarea monetară a serviciilor de mediu a reieșit faptul ca prin utilizarea directă a resurselor naturale din aria protejată (lemn, apă) s-ar putea obtine beneficii în valoare de 255.120 eur/an, o sumă de 40 de ori mai mică decât dacă aria protejată rămâne intactă și se utilizează serviciile culturale oferite de sit, care sunt evaluate la 10.675.260 eur/an. Serviciile culturale includ turismul și receerea, cercetarea stiintifica, formarea și educarea precum și crearea de cunoștințe ecologice tradiționale. Suplimentar acestor valori, serviciile de reglare oferite de aria protejată (bioremedierea, protecția împotriva inundațiilor, fixarea solului, controlul dăunătorilor și a speciilor invazive) au fost evaluate la o valoare de 8.858.281 eur/an. Așadar, pădurile din aria protejată sunt o fundație solidă pentru dezvoltarea durabilă a zonei comunei Băiuț, pe bună dreptate putând fi considerate pădurile de aur ale Maramureșului.

În cadrul ieșirii pe teren echipa WWF România și jurnaliștii au fost însoțiți de inginerul silvic Florin Mârzac, care împreună cu expertul tehnic al proiectului, Călin Ardelean, au vorbit despre importanța Codrilor Seculari de la Strâmbu Băiuț atât de perspectiva valorii ecosistemelor prezente acolo, cât și din perspectivă socio-economică și impactul pozitiv al ariei protejate asupra comunității.

Proiectul se desfășoară pe o durată de 22 de luni și are o valoare totală de 2.863.045,43 lei din care valoarea nerambursabilă reprezintă 2.862.872,47 lei.
Proiectul este co-finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Conţinutul  acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
 
© Miradona Krizbai/ WWF Romania Enlarge
Doneaza
Doneaza