WWF solicită stoparea pierderii pădurilor în următorii 10 ani | WWF

WWF solicită stoparea pierderii pădurilor în următorii 10 ani



Posted on 16 June 2011
Padurile Sincii
© (c) Mircea Struteanu
Bonn, Germania- În timp ce Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice se apropie de final, CARE International, Greenpeace şi WWF fac un apel către guvernele lumii, solicitându-le să îşi unească eforturile pentru a stopa pierderea pădurilor până în 2020.

De altfel, în cadrul Conferinţei au fost negociate detaliile unui mecanism global de reducere a emisiilor provenite din defrişări şi din distrugerea pădurilor în ţările aflate în curs de dezvoltare- mecanismul REDD+.

CARE, Greenpeace şi WWF susţin că pădurile tropicale nu vor putea fi salvate doar prin simpla aplicare a mecanismului REDD+, la fel cum acesta nu va opri evoluţia schimbărilor climatice, în acest sens fiind necesare acţiuni urgente de reducere a emisiilor de carbon, în toate ţările de pe planetă. Cele 3 organizaţii solicită guvernelor să îşi asume obiective ambiţioase de stopare a distrugerii pădurilor. Mai mult, organizaţiile reamintesc că fenomenul de transformare a pădurilor în teren agricol, cauzat de cererea tot mai mare pentru biocombustibil şi hrană pentru animale trebuie să înceteze.

”Pierdem foarte mult timp preţios pentru a construi un sistem complex de reguli pentru REDD+. Acestea sunt necesare pentru a proteja drepturile şi vieţile a milioane de oameni săraci care depind de păduri”, a comentat Raja Jarrah, Consilier în cadrul CARE International. ”Dar asta nu este decât o mică parte a poveştii. Fără angajamente ambiţioase de stopare a emisiilor globale e ca şi cum am trata un pacient bolnav de plămâni, fără să îi impunem să renunţe la fumat”.

Deşi elaborarea mecanismului REDD+ a înregistrat un progres considerabil în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite, negociatorii reuniţi la Bonn nu trebuie să evite angajamentele serioase care vor garanta succesul REDD+ în stoparea pierderii pădurilor şi în combaterea schimbărilor climatice. Mai mult, doar cu aceste angajamente vom reuşi să ne situăm pe drumul spre o economie bazată pe consum redus de carbon, susţin cele 3 organizaţii.

CARE, Greenpeace şi WWF amintesc că ţările puternic industrializate au un rol decisiv în alocarea unor finanţări adecvate, predictibile şi sustenabile pentru REDD+. Bugetul necesar implementării REDD+ trebuie să fie adus în discuţie la Conferinţa Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Durban (Africa de Sud), care va avea loc la sfârşitul acestui an.

”Întreaga lume trebuie să aloce resursele financiare necesare pentru a sprijini eforturile de stopare a pierderii pădurilor”, a declarat Gerald Steindlegger, Director de Politici pentru Păduri şi Climă la WWF International. ”Investiţiile în păstrarea pădurilor noastre sunt esenţiale pentru oameni şi natură.”

WWF România aminteşte că, din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii, pădurile seculare au dispărut în ţările dezvoltate, iar în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi ele constituie mai puţin de 0.3 % din suprafaţa totală. Se estimează că, în prezent, regiunea carpatică mai găzduiește 350.000 de hectare de păduri seculare, dintre care 250.000 au fost localizate în România și aproximativ 100.000 în Bulgaria. Peste 10.000 de hectare de păduri de fag din estul Slovaciei și vestul Ucrainei au fost incluse în Patrimoniul UNESCO.
Pădurile seculare din ţara noastră se confruntă cu nenumărate presiuni, dintre care cea mai amenințătoare este tăierea, atât sub formă legală cât și ilegală, ambele cauzate de faptul că aceste păduri nu sunt incluse într-un sistem de protecție adecvat.



PRINCIPIILE DE BAZĂ REDD+

REDD+ oferă oportunitatea unică de a adresa atât problema schimbărilor climatice, cât şi cauzele pierderilor forestiere şi ale distrugerii pădurilor, în beneficiul climei, al biodiversităţii şi al oamenilor. Pe măsură ce ţările aderă la parteneriatul global REDD+, acestea trebuie să adopte principiile de bază care vor constitui reperul pentru succesul în abordarea problemei defirşărilor şi a distrugerii pădurilor, la scara necesară pentru a se putea evita un dezastru natural, pentru a opri declinul biodiversităţii, pentru a promova bunăstarea oamenilor şi pentru a sprijini economia bazată pe consum redus de carbon.

CLIMĂ
REDD+ contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin obiective naţionale care urmăresc atingerea un obiectiv global.

BIODIVERSITATE
REDD+ menţine biodiversitatea pădurilor şi serviciile de mediu.

MIJLOACE DE TRAI
REDD+ contribuie la dezvoltarea sustenabilă şi echitabilă, prin dezvoltarea mijloacelor de trai ale comunităţilor care depind de păduri.

DREPTURI
REDD+ recunoaşte şi respectă drepturile popoarelor indigene şi ale comunităţilor locale.


FINANŢARE CORECTĂ ŞI EFICIENTĂ
REDD+ mobilizează resurse imediate, adevcate şi predicitibile, necesare pentru implementarea de acţiuni în zone forestiere prioritare, într-un mod echitabil, transparent, participativ şi coordonat.


NOTĂ: Principiile REDD+ sunt sprijinute de CARE, Greenpeace şi WWF. Pentru mai multe informaţii, accesaţi: www.panda.org/forestclimate.


Pentru mai multe informaţii contactaţi WWF, persoane de contact:
Costel Bucur, Manager Program Păduri, [email protected], tel. 0727 227 223
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii, [email protected], tel. 0730 098 716

Despre WWF (World Wide Fund for Nature):
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.


Padurile Sincii
© (c) Mircea Struteanu Enlarge
Doneaza
Doneaza