DONEAZĂ

Ajută-ne să protejăm cel mai de preț bun al nostru, al tuturor – natura! Alege una dintre modalitățile de mai jos. 

Susţine viitorul planetei!

De mai bine de un deceniu, suntem de neclintit din prima linie a conservării biodiversității în România. Fără ajutorul tău însă acest lucru nu ar fi fost posibil.  Ne bazăm aproape în întregime pe generozitatea oamenilor ca tine. Donația ta de astăzi va ajuta să creăm o lume în care habitatele noastre cele mai de preț sunt protejate – acum și în viitor. Chiar astăzi, avem nevoie de ajutorul tău! În România doar 1% din camioanele care transportă lemne sunt verificate la ieșirea din pădure. Doar 15% din rețeaua de râuri și izvoare a României sunt în stare bună și foarte bună iar asta afectează considerabil și ecosistemele din jurul apelor.

Donațiile lunare sunt inima WWF, contribuind la susținerea planificării pe termen lung și la reducerea costurilor de administrare – oferind un impuls imens proiectelor noastre de conservare. Împreună, cu sprijinul tău continuu, în fiecare lună, an de an, creăm soluții pe termen lung la problemele cu care se confruntă biodiversitatea.

Ajută ursul să rămână în sălbăticie.
Prin proiectul-pilot de la Băile Tușnad ne propunem să transformăm cel mai mic oraș din România într-un model de oraș bear-smart pentru toată Europa, prin reducerea fenomenului de habituare a urșilor.

Este singurul loc din Europa unde puii de urs care din diferite cauze rămân orfani au șansa la o viață normală în sălbăticie. Fără noi, acești ursuleți ar avea o viață mizerabilă în țarcuri ilegale, sau în cel mai bun caz ar ajunge în grădini zoologice sau sanctuare.
După un proces de reabilitare care durează maxim 2 ani, ursuleții ajung înapoi în sălbăticie ca membri veritabili ai speciei lor.

Scroll to Top