„Ați avut vreodată senzația că prindeți aripi?” | WWF

„Ați avut vreodată senzația că prindeți aripi?”



În răcoarea dimineții, pornim spre Balta Geraiului, județul Olt, pe un drum pe care îl știm cu ochii închiși, făcut de zeci de ori fie soare, ploaie sau ninsoare. Sunt împreună cu Iulia Puiu, unul dintre specialiștii pe ape dulci de la WWF-România și ne pregătim de Balul Biodiversității ; nu puteam alege un moment mai bun să discut cu ea decât pe teren, locul unde ea se simte ”ca peștele în apă”.
De ce ai ales natura ca profesie într-o lume cu atât de multe posibilități ?

Copil fiind am fost înconjurată de animale și de oameni care îndrăgesc natura. Apoi în clasele primare m-am întâlnit cu științele naturii și cu matematica, materiile mele preferate. A venit timpul liceului, când am ales să studiez medicina veterinară (un alt domeniu care îmi plăcea) la gradul de tehnician veterinar. Timpul a trecut, iar la 18 ani a trebuit să aleg între cele trei discipline preferate: științele naturii, matematică și medicină veterinară. Situația economică de la aceea vreme m-a îndrumat să aleg studierea științelor naturii în cadrul Facultății de Ecologie și Protecția Mediului din Sibiu. Nu regret nici un moment alegerea mea de la acea vreme, pot spune ca au fost unii dintre cei mai frumoși ani din viața mea.

Ce reprezintă WWF pentru tine?

Ați avut vreodată senzația că prindeți aripi? Ei, asta ți se întâmplă de cele mai multe ori când lucrezi în proiectele WWF. Încă din 2005 când Bucureștiul m-a adoptat, mi-am dorit să lucrez la WWF, iar visul mi s-a îndeplinit în ianuarie 2006. Este locul unde merg zi de zi deja de 7 ani, fără să-mi fie greu și acest lucru se datorează și atmosferei pe care o găsesc aici.

Care este proiectul tău de suflet?

Rezonez foarte bine cu proiectele care au o componentă practică, de teren, activități educative și care lucrează în folosul animalelor. Primul proiect în care am lucrat cu mare drag a fost “Reconectarea Gârlei Pasărea la Dunăre” , în județul Giurgiu. Astăzi majoritatea eforturilor mele merg în direcția proiectului Green Borders/Frontiere Verzi , care, spre fericirea mea, se bucură de o componentă importantă de reconstrucție ecologică și de activități educative.

Care este colțul de natură drag ție?

Cel mai drag îmi este locul unde trăiesc bunicii mei, lângă Drăgășani. De ce? În primul rând este locul unde am învățat primele lecții despre ce este natura și despre ce ar trebui să fie oamenii. Apoi, relieful de deal și modul de utilizare al terenurilor dau un aspect copleșitor peisajului, iar cel mai emoționant lucru, de care îmi amintesc când vine vorba de locul acesta, este cântecul de primăvară al privighetorilor care răzbat din zăvoiul din apropierea casei. În arșița Capitalei, adesea mă transpun fie pe poteca, fie în grădina binecunoscută, stând precum o bătrânică și îmi scald privirea cu imaginea împrejurimilor.

Ce dorești să o înveți despre natură pe micuța ta care, în mai puțin de o lună, va veni pe lume?

Îmi doresc să iubească natura cel puțin la fel de mult cum o iubesc eu. Vreau să o învăț valoarea proverbului “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” și să-l aplice atunci când vine vorba de plantele sau animalele care ne înconjoară. Unele dintre cele mai importante lecții de viață le învățăm de la natură, atâta timp cât o lăsăm să ajungă la noi.


Interviu realizat de Ioana Cenușă, Specialist comunicare WWF-România 
Doneaza
Doneaza