George Caracaș, avocatul sturionilor | WWF

George Caracaș, avocatul sturionilor



E 6:20 și suntem în tren spre Fetești, pentru că acolo urmează să petrecem o zi printre pescari, să stăm pe malul Dunării, să vorbim cu ei despre sturioni. Dar nu despre pescari este textul acesta, ci despre George, care stă de vorbă cu ei frecvent. El este asistent de proiect în departamentul de ape dulci la WWF-România și cel mai bun prieten al sturionilor. Deși are o pisică.
L-am cunoscut când a venit voluntar la noi, dar știam de el dinainte, îmi spune Florentina Attia (pe care o veți cunoaște în curând). Când i-am auzit numele, înțelesesem Carataș - cum o cheamă pe o fostă colegă, nu Caracaș, m-am dus să o întreb despre cine e vorba. Mi-a răspuns că nu-l cunoaște personal, dar îi știe CV-ul pentru că a aplicat la toate posturile deschise la WWF de-a lungul timpului. Un mini-hărțuitor așa, râde Flori. Așa se face că George a început ca voluntar pentru Earth Hour, apoi a trecut pe un post part time și acum urmează să împlinească trei ani de WWF.
În timp, ne-am apropiat tocmai pentru că e un om care face tot posibilul să obțină ce își propune și asta îmi place la el… și pentru că avem amândoi “copii” blănoși și discutăm des despre ei.
 
De doi ani, el se specializează în legislație privind prohibiția, sturionii și măsurile de pescuit, fiind implicat în proiectul “Protejați sturionii, cel mai valoros dar al Dunării”.

În acest proiect ești avocat al sturionilor? Cum i-ai explica unui copil de 5 ani ce faci tu?
Nu știu cum să explic unui copil de 5 ani acest job. Chiar am încercat!

Am absolvit Facultatea de Drept și Științe Administrative și am făcut și un master în Drept
Intern și Internațional al Mediului. Asta ar fi explicația pentru partea de “avocat”. Când adaugi “sturioni” în formulă, lucrurile devin mai greu de definit.
 
Rolul meu este să merg în comunitățile de pescari, să strâng informații despre pescuit, problemele pescuitului și soluțiile pe care le au pescarii, iar la rândul meu să le ofer pescarilor cele mai noi informații din domeniu. Ulterior aceste aspecte sunt prezentate și autorităților și împreună încercăm să găsim cele mai bune soluții. De ce au nevoie de mine? Pentru că în ultimii ani dialogul dintre pescari și autorități nu a fost foarte eficient. 
 
Care e partea cea mai dificilă din munca ta?
Este o provocare să stabilești o relație de încredere cu comunitățile de pescari. Fiind controlați foarte des de autorități, le este frică să vorbească deschis. La începutul proiectului, când am completat chestionarele (n.r. pentru a afla nivelul de cunoștinte și atitudinile actorilor implicați cu privire la surioni și prohibiție),  în prima fază am mers pe malul Dunării să vorbim cu pescarii, însă nimeni nu a vrut să vorbească cu noi. A trebuit să contactăm șefii de asociații, să ne întâlnim cu ei de câteva ori ca să înțeleagă cine suntem, ce vrem și abia apoi am reușit să vorbim cu pescarii. Cu unele comunități suntem în relații foarte bune, cu altele încă mai avem de lucrat.
 
Ce te motivează?

Este un proiect foarte drag care imi aduce aminte de copilarie și satul bunicilor. Cea mai mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o într-un sat de pescari, Jurilovca, și îmi aduc aminte că în fiecare dimineață, lângă casa bunicilor veneau pescarii și povesteau cum a fost ziua lor la pescuit.  Cum pescarii de aici își desfășurau activitatea atât în lacul Razem, cât și în Marea Neagră, aveam parte de povești diverse. Tot în acea perioadă am văzut pentru prima dată un sturion la Periboina și știu că am rămas uimit și în același timp speriat de mărimea lui.

Ulterior am crescut pe malul Dunării în Tulcea și chiar dacă acum lucrez la București, nu pot sta departe de Dunăre și deltă.
 
Care e cea mai memorabilia peripeție de pe teren?
În cadrul primei vizite într-o comunitate din deltă, necunoscând șeful de asociație, ne-am văzut nevoiți să ne încercăm norocul pe malul Dunării. Astfel am intrat în vorbă cu trei pescari. Am început să vorbim despre pescuit, probleme, dar când am adus vorba de sturioni situația s-a schimbat. Am fost amenințați să nu ne mai atingem de acest subiect, ca mai târziu să ne trezim urmăriți la hotelul unde stăteam. Evident asta nu ne-a descurajat și în prezent ne-am mai împrietenit cu acea comunitate.
 
Ce mai face George la WWF?
Este implicat în proiecte educative ale WWF încă dinainte ca organizația să aibă în România un departament dedicat exclusiv educației, îmi spune Cătălina Murariu, colega noastră care coordonează acest departament. A reprezentat România în programul internațional Școli europene pentru o planetă vie acum patru ani, pe vremea când coordona activități educative la Centrul de educare și informare asupra managementului deșeurilor în Tulcea.
  
Acum, deși este membru cu normă întreagă al echipei sturioni, susține în continuare departamentul de educație. În proiectul internațional pentru studenți Connect.Empower.Act. a devenit un mentor și un bun prieten al participanților, păstrând legătura cu aceștia chiar și după încheierea proiectului.
 
 
Interviu realizat de Adriana Trocea,
Specialist comunicare la WWF-România
 
	© Adrian Voinescu
© Adrian Voinescu
Doneaza
Doneaza