Diana Popa: O dezvoltare economică durabilă se poate realiza doar prin conlucrarea cu natura şi cu o participare publică transparentă la luarea deciziilor | WWF

Diana Popa: O dezvoltare economică durabilă se poate realiza doar prin conlucrarea cu natura şi cu o participare publică transparentă la luarea deciziilor



Diana e unul dintre oamenii de bază din cea mai recentă campanie WWF România. Dar pe lângă campanie, ea lucrează pe multe alte planuri pentru îmbunătăţirea politicilor publice la nivel naţional şi european, pentru ca viaţa noastră şi a multitudinii de specii din această parte a lumii să se deruleze în condiţii sănătoase. Diana are un spirit analitic puternic, e profesionistă şi răbdătoare şi, după cum transpare şi din interviu, are o capacitate impresionantă de a empatiza şi de a (se) vedea în perspectivă.
Specialist regional de politici publice şi manager de proiect. Despre ce politici vorbim şi ce proiect coordonezi?

Lucrez în domeniul politicilor publice ce reglementează investiţiile în proiecte de infrastructură „gri” cu impact asupra apelor curgătoare din bazinul Dunării, respectiv hidroenergie şi navigaţie. Proiectul pe care îl coordonez este finanţat de fundaţia Mava şi se implementează în 5 ţări: România, Bulgaria, Ucraina, Serbia şi ceva mai puţin în Ungaria.

La nivel regional şi european urmărim îmbunătăţirea politicilor care vizează atât sectorul hidroenergetic cât şi cel al transportului fluvial. Rolul meu este de a contribui cu soluţii de îmbunătăţire a acestor politici atunci când ele sunt în proces de revizuire şi dezbatere publică, asigurându-mă că integrează în mod corespunzător măsurile de conservare a naturii şi ţin cont de realităţile cu care WWF se confruntă în ţările în care se implementează proiectul. Un exemplu în acest sens este Ghidul ICPDR (Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea) pentru dezvoltarea durabilă a sectorului hidroenergetic la a cărui elaborare am participat şi eu în perioada octombrie 2012 – iunie 2013. Activitatea la nivel regional presupune lucrul în echipă (alta decât cea din care fac parte aici, în România), de cele mai multe ori întâlnirile cu colegii din alte ţări fiind virtuale.

În România sunt implicată pe de o parte în activităţi de monitorizare şi intervenţie în câteva proiecte de microhidrocentrale (MHC) şi două proiecte de îmbunătăţire a condiţiilor de navigaţie pe Dunăre (în zona Călăraşi-Brăila şi pe sectorul comun româno-bulgar), iar pe de altă parte în activitatea de influenţare a politicilor publice naţionale (incluzând programele de finanţare europene şi internaţionale) în cele două sectoare.

Ce anume din activitatea pe care ai descris-o ţi se pare cel mai dificil? Şi ce anume îţi place sau te stimulează cel mai mult?

Cel mai dificil mi se pare să lucrez cu/să coordonez activităţi ale unor colegi din alte ţări şi alte echipe. Interacţiunea face-to-face foarte redusă şi faptul că nu lucrăm în acelaşi mediu reprezintă poate cea mai mare provocare. Apoi faptul că în fiecare ţară există un alt context legislativ şi de politici publice în ceea ce priveşte sectorul energetic şi de trasport fluvial. Nu în ultimul rând, faptul că încercând să mă ocup şi de aspectele regionale, există zile în care nici cu colegii din birou nu apuc să interacţionez.

Pe termen scurt, munca în domeniul politicilor publice poate fi puţin motivantă, pentru că rezultatele nu se văd imediat şi depind de o serie de factori externi independenţi de planurile şi strategiile noastre. Însă cu răbdare şi perseverenţă apar şi rezultatele pozitive: îmbunătăţirea unei strategii sau a unei propuneri legislative în baza cărora se vor derula ulterior o mulţime de proiecte punctuale cu impact asupra comunităţilor şi mediului – reprezintă dovezi că ceea ce facem contează pentru oameni şi natură. Fără astfel de rezultate, nu aş putea să merg mai departe şi să fac munca aceasta pe termen lung.

Eşti parte din echipa celei mai recente campanii WWF România axată pe protejarea râurilor de munte din România şi odată cu acestea a diversităţii de specii şi a peisajelor din aceste frumoase zone. Spune-ne care a fost istoricul acestei campanii ambiţioase, ce probleme adresează, ce ne dorim şi cine s-a aliat cu noi.

Ideea acestei campanii a apărut într-un context în care în fiecare arie protejată din zonele montane apăreau noi propuneri de microhidrocentrale în timp ce multe râuri fuseseră deja afectate. Pe de o parte microhidrocentralele produc energie regenerabilă şi în consecinţă sunt considerate automat investiţii „verzi”, dar pe de altă parte, ceea ce vedem în teren nu este deloc „verde”: râuri cu albiile secate, apa fiind captată în conducte lungi de câţiva km, îngropate de multe ori în albia râului, condiţii în care speciile şi habitatele din mediul respectiv nu pot supravieţui. Astfel, a apărut necesitatea asigurării unei protecţii legale a râurilor de munte având stare ecologică foarte bună şi aflate în arii naturale protejate. A durat ceva să ne documentăm corespunzător, să adunăm suficiente argumente nu doar de natură ecologică, ci şi economică şi socială şi am pornit la drum.

În cadrul campaniei „Râurile de munte: ultima şansă” urmărim conştientizarea publicului larg şi a autorităţilor relevante cu privire la impactul unor astfel de investiţii asupra râurilor şi modificarea legislaţiei cu privire la locaţiile şi condiţiile în care pot fi construite microhidrocentralele. O facem nu pentru a bloca iniţiativele de investiţii ale unor firme private, ci pentru a construi ceva pozitiv: protejarea unor colţuri unice de natură. În campanie avem aliaţi de nădejde în asociaţiile de pescuit şi turism montan, în voluntari şi experţi care vor să îşi aducă contribuţia la salvarea râurilor de munte prin expertiza lor (de la specialişti în floră şi faună la specialişti GIS sau IT). De asemenea, campania e susţinută de organizaţii internaţionale foarte importante: Grupul internaţional de specialişti vidră din cadrul IUCN, Asociaţia Internaţională pentru Studiul Dunării – IAD şi Alianţa Europeană a Pescarilor Sportivi.

Cum vezi rolul societăţii civile în crearea unei clase politice mai responsabile care să susţină o dezvoltare economică durabilă?

Esenţial. Atunci când privim de la distanţă fără a ne implica (atât cât putem şi ne permite contextul în care trăim), aşteptările nu îşi mai au locul. Istoria ne arată că în momentele critice românii au reacţionat la evenimentele politice, pasivitatea nefiindu-ne caracteristică. Inclusiv în perioada regimului comunist, a existat o rezistenţă impresionantă la abuzurile sistemului manifestată în diverse forme, de la rezistenţa armată din munţi până la cea tacită manifestată de sute de mii de oameni care nu s-au putut adapta la anomaliile sistemului. Din păcate însă, perioada comunistă a fost foarte lungă şi cu trecerea timpului, conştiinţa noastră că popor a fost mutilată prin eliminarea sau reducerea la tăcere a celor care s-au opus într-o formă sau alta regimului. Astfel, românii au trăit în teamă şi represiune zeci de ani, perioadă în care dreptul de a spune ce gândim, de a ne opune în mod paşnic abuzurilor şi a ne manifesta dreptul la vot în mod democratic au fost de neimaginat. Revenirea la un mod normal de implicare publică este dificilă şi necesită timp.

Societatea civilă din România este într-o perioadă de redefinire şi reconstruire. În acest an am văzut cu toţii semne de trezire a conştiinţei publice la români în protestele publice împotriva proiectului de la Roşia Montană şi a proiectelor de exploatare a gazelor de şist. Oamenii simt că natura este un bun nepreţuit care aparţine tuturor, chiar dacă nu au urmat cursuri de specialitate. Toţi suntem beneficiari mai mult sau mai puţin conştienţi ai serviciilor nenumărate pe care pădurile, râurile curate şi liber curgătoare şi biodiversitatea variată ni le oferă tuturor gratis, în fiecare zi. O dezvoltare economică durabilă se poate realiza doar prin conlucrarea cu natura şi cu o participare publică transparentă la luarea deciziilor ce afectează mediul în care trăim.

Cum ai ajuns să lucrezi în mediul ONG? Şi de ce la WWF, dintre toate organizaţiile şi asociaţiile?

După ce am lucrat o perioadă în sectorul public şi privat din România, am trăit câţiva ani în străinatate unde am lucrat într-o organizaţie non-profit ce oferă asistenţă juridică civilă celor care din cauza costurilor ridicate nu îşi permit astfel de servicii. În acest fel am avut bucuria de a-mi aduce contribuţia pentru prima dată în mod organizat la o cauza umanitară.

Am avut mereu o legătură sufletească specială cu natura şi pământul, visul meu fiind acela de a avea o mică fermă de legume într-o zonă rurală. Mi-am dorit foarte mult să contribui şi eu prin munca mea de zi cu zi la protejarea naturii. Astfel am ajuns să fac un master în dreptul mediului şi dezvoltare durabilă şi apoi să colaborez cu cateva organizaţii internaţionale de protecţia mediului. Colaborarea cu WWF a venit în mod natural, anul trecut, ca un pas următor în evoluţia mea profesională

Eşti o persoană pozitivă, foarte calmă şi dedicată, ai întotdeauna o vorbă bună la tine şi zâmbetul pe buze. Care este sursa ta de optimism şi energie?

În activitatea noastră există multe piedici şi implicit şi momente de frustrare, însă ele trec repede. Este de ajuns să îmi amintesc de cei care se zbat pe cont propriu să schimbe ceva în bine în societate şi nu găsesc întotdeauna suport în jur, de voluntarii care decid să îşi petreacă puţinul timp liber muncind cot la cot cu noi, sau de lumea necuvântătoarelor pentru care WWF este o voce puternică în lume, pentru a realiza că sunt un om norocos pentru suportul de care beneficiez în ceea ce fac şi a merge mai departe cu elan. 

Interviu realizat de Mara Cazacu - Specialist comunicare WWF-România
 
	© Diana Popa/WWF-România
Diana Popa - Specialist regional de politici publice şi manager de proiect
© Diana Popa/WWF-România
Doneaza
Doneaza