N-ai cum să te plictiseşti încercând să înţelegi Dunărea | WWF

N-ai cum să te plictiseşti încercând să înţelegi Dunărea



Despre cum te cucereşte natura, cât ne asemănăm cu sturionii, dar şi despre cum e să îţi împlineşti visurile căutând să ajuţi şi oamenii, şi natura, ne povesteşte Cristina Munteanu, Expert specii si coordonatorul inițiativei de conservare a sturionilor la WWF- România.

Ce te-a determinat să devii biolog şi ecolog?

În general, te faci biolog dacă îți plac ființele vii și dacă te interesează cum interacționează și funcționează acestea. Eu am vrut, de fapt, să devin doctor, dar cum examenul de admitere la Medicină era foarte greu, am ales Biologia, pentru că se ocupa cu organismele vii şi acest domeniu mi se părea uşor de înţeles.

Apoi, în anul al III-lea de studii am decis să mă specializez în Ecologie. Era ca şi cum mi-aş fi regăsit visul – acela de a vindeca oamenii – dar la un nivel superior, pentru că un mediu înconjurător sănătos contribuie în mod semnificativ la sănătatea umană privită din toate punctele de vedere: biologic, social şi economic.

Cu ce se ocupă un expert specii la WWF România?

Poziția de expert specii este caracteristică organizației WWF, între biologi ești de obicei specialist într-un grup anume (mamifere, păsări, pești, plante acvatice, plante superioare, ciuperci, carabidae etc). A fi expert în conservarea speciilor la WWF înseamnă să cunoști cât mai bine speciile pe care le întâlneşti când lucrezi - de obicei este vorba despre cele amenințate cu dispariția, care au nevoie de intervenția noastră ca să existe în continuare - să găsești și să înțelegi ce anume le poate pune în pericol. Apoi, înseamnă să cauți soluții pentru cauzele celor mai grave amenințări și să acționezi.

Şi care e specia ta preferată?

Dintre cele pe care le-am studiat la Institutul de Biologie, as zice Merhynchites bicolor, o specie de gândac, iar dintre cele incluse în proiectele în care m-am implicat la WWF, Vulturul codalb. În timpul unei vizite pe teren, un codalb a venit foarte aproape de mine, poposind într-un copac. Apoi, ne-am tot întâlnit, vreme de 4 ani, cât a durat proiectul respectiv.

Care este proiectul la care ai lucrat cu cea mai mare plăcere?


Primul meu proiect pe Dunăre, „Conservarea și managementul integrat al ostroavelor de pe Dunăre, România”, pentru că aşa am ajuns să iubesc fluviul care traversează sudul țării noastre.Dunărea m-a uimit mai întâi cu dimineţile ei liniştite de primăvară, când soarele se oglindeşte în luciul apei şi păsările cântă, căutându-şi perechea. Apoi, latura mea ștințifică a ajuns să aprecieze complexitatea elementelor care se întâlnesc aici: păduri, păsări, pescării, sturioni. Dunărea este surprinzătoare, peisajul se schimbă în fiecare lună şi niciun an nu seamănă cu altul. N-ai cum să te plictiseşti încercând să înţelegi Dunărea și împrejurimile ei, în timp ce cauţi soluţii pentru speciile şi oamenii care trăiesc aici, împreună.

Coordonezi, în România, proiectul Life+ „Acţiuni comune pentru creșterea
gradului de conștientizare privind supraexploatarea sturionilor din Dunăre în România și Bulgaria”.
Care este cel mai interesant lucru din acest proiect, din punctul tău de vedere?

Să descoperi percepţiile variate pe care oamenii le au despre aceaste specii străvechi. Cea mai importantă lecţie despre conservarea naturii pe care am învăţat-o prin munca mea la WWF este că trebuie să ai răbdare atât cu oamenii, cât şi cu natura. Rezultatele bune necesită relaţii solide şi de durată, atât cu locurile, cât şi cu oamenii.

Care ţi se pare cel mai fascinant lucru, când vine vorba de sturioni ?


Faptul că au supraviețuit până acum, că s-au adaptat și la viața din apa dulce și la cea din apa marină și că, din punctul de vedere al dezvoltării, seamănă foarte mult cu noi, oamenii. Adică au o adolescență târzie, trăiesc mult și nu se reproduc în fiecare an ca alte specii de pești. Doar grija față de pui este ceva mai redusă, în sensul că doar se asigură că vor apărea în locuri unde sunt protejați de prădători și au hrană suficientă, dar nu stau cu ei să-i apere și să-i învețe cum să supraviețuiească.

Care este cea mai mare provocare pe care ai acceptat-o, de când faci parte din echipa WWF?


Cea mai mare provocare este cea care mă preocupă acum, şi anume proiectul cu sturionii la care lucrez deja cu mare drag. Este o provocare pentru că aşa cum spuneam, rezultatele bune depind şi de oameni şi de natură, iar în cazul de faţă e neovie de echilibru între interesul economic, problemele sociale și dreptul fundamental al speciilor de sturioni la existență.


Interviu realizat de Adriana Trocea, Specialist comunicare la WWF-România


Doneaza
Doneaza