Despre modele de viață și viața proiectelor cu Cristian-Remus Papp, ecolog WWF | WWF

Despre modele de viață și viața proiectelor cu Cristian-Remus Papp, ecolog WWF



Desigur, nimeni la noi nu-i spune Cristian. De cele mai multe ori de fapt, el ne spune nouă: totul despre carnivore, totul despre rigoarea științifică și competență. Mai puțin despre culcatul la cinci dimineața ca să termini documente și scrisori. Deloc despre el însuși. De exemplu: Iubești, Cristi? Da, iubesc Delta Dunării și râurile din Slovenia. Cristi e specializat în carnivore mari și coridoare ecologice și supraspecializat în managementul ariilor protejate la Universitatea Alpen-Adria din Klagenfurt, Austria. Cum se cheamă meseria lui? Ei bine, ecolog.

De ce ar vrea cineva să fie ecolog?

Nu știu despre alții, dar la mine a fost așa: acolo unde lucra - la Centrul pentru Protecția Plantelor – tatăl meu era unul din cei mai buni specialiști. După școală sau în vacanțe mai mergeam la el la serviciu și el mă învăța să fac preparate pentru microscop sau mă lăsa să cercetez colecțiile de plante și insecte conservate. Aveam chiar un insectar al meu. Și pentru că el făcea și muncă de teren, uneori mergeam cu el în „misiuni”. De la tata am luat dragul de natură și grija pentru păstrarea ei. După un liceu de contabilitate și finanțe, am avut în față două drumuri pentru că am intrat la două facultăți: cea de Biologie și Geologie și apoi cea de Științe Economice. Am ales-o pe prima și… uite, azi dau interviuri. Aș zice așa: Mulțumesc, tată!

Ecolog, ecologie, biodiversitate, toate sunt noțiuni la modă. Sunt și cunoscute exact?

N-ar strica să explicăm ce-i ecologia pentru că termenul e prea des folosit greșit, iar ecologul e confundat cu ecologistul. Acesta din urmă e cel mult un militant. Într-adevăr, auzim mereu de mâncare eco, haine eco, servicii eco. Ecologia e știința (deși mie îmi place să-i spun arta) gospodăririi casei, adică a habitatului, a biotopului, a mediului natural în sens larg. Prin urmare, ecologul studiază interacțiunile din natură, înțelege procesele și cauzele din spatele acestor interacțiuni și propune măsuri si metode de administrare, de «avut grijă»; de elemente din natură sau de ansambluri: habitate, ecosisteme, ecoregiuni și altele, multe.

Ce face un ecolog la WWF?

Munca la WWF e în fiecare zi altceva. Activitățile sunt foarte complexe și nu-i întotdeauna ușor. Dar și când e mai greu, știi că efortul nu-i degeaba și că rezultatul final – mic sau mare – se cheamă conservarea biodiversității. Din păcate în multe cazuri eforturile de conservare devin vizibile după ani buni de muncă, deci rezultatele fie nu se văd cu ochiul liber, fie nu sunt înțelese de oameni. De exemplu, nu oricine înțelege de ce e așa mare lucru că o populație de urși crește pe parcursul a cinci sau zece ani când păstrezi intact un habitat și reduci presiunile asupra lui. E o muncă științifică și de management imensă, dar puțin vizibilă. Așa că uneori mă supăr când suntem descriși ca cei cu ursuleții sau cei cu pliante și broșuri.

Dar acasă ce face un ecolog WWF-ist?

Când și dacă ajunge acasă, un ecolog… pleacă. La pescuit sportiv sau pe munte, la 3136 m, recordul meu. Și dacă e WWF-ist, oriunde ar fi e meticulos, perfecționist și optimist-realist.

Coordonezi printre altele, un proiect vedetă al WWF: „Granițe deschise pentru urșii din Carpații României și Ucrainei”. A existat incidentul cu ursul ucis, dar altfel, ce comunicăm despre proiect e întotdeauna pozitiv. Mai e și altceva?

Întotdeauna mai e și altceva. Pentru că pomenești de ursul ucis (WWF îi pusese un număr de identificare, dar și un nume, Martin) eu unul nu m-am așteptat ca braconajul să aibă o asemenea influență asupra activităților de cercetare. A fost un șoc pentru toată echipa. Apoi nu m-am așteptat ca cei care au ucis ursul să nu fie identificați oficial și pedepsiți. În derularea proiectului nu mă așteptam la o asemenea birocrație. E primul nostru proiect finanțat de ENPI, un program al Uniunii Europene și mă așteptam sincer la un proces mai puțin anevoios. Anumite reguli ale programului sunt chiar bizare și respectarea lor înseamnă proceduri lungi și multe hârtii, exact ce… nu-i trebuie unui ecolog, nici unui ecologist.

Ce aștepți ca ong-ist din partea instituţiilor guvernamentale pentru binele proiectului?

Aștept (auto)responsabilizare. Realitatea e asta: responsabilitățile se pasează, instituțiile publice nu colaborează unele cu altele, capacitatea instituțională e mică. Nu există o strategie și nici o viziune unitară și impusă la nivel național. Toate astea îngreunează mult eforturile noastre de conservare a speciei. Sper ca toate astea să se schimbe, să ne trezim cât mai e timp și să nu ajungem ca țările vestice, care în loc să vorbească de urșii din pădure, vorbesc de urșii din filme.

Și pentru tine ce aștepți?


A, pentru mine? Everestul.


Interviu realizat de Anca Georgescu, Specialist comunicare WWF-România

Doneaza
Doneaza