Misiunea noastră este clar una care se află pe teren | WWF

Misiunea noastră este clar una care se află pe teren



"Am copilărit în Deltă, bunicul meu era marangoz, adică făcea bărci din lemn, acele lotci și mahune pe care le foloseau pescarii, el le construia în atelierul lui din Tulcea. Relația mea cu activitățile tradiționale din deltă așa a început, urmărind pescarii care veneau să facă comanda de lotci la bunicul meu marangoz ori veneau doar să își cârpească lotca, să dea cu smoală. Iar eu îl asistam pe bunicul meu la măsuratori, la pusul crivacelor".
Dar Delta Dunării îi e cunoscută nu doar de la nivelul lotcii, ci și din copacii cățărați sau de sus, de la monument (nr. Monumentul Independenței din Tulcea). Am vazut-o în toate formele ei, atunci când avea nivelul scăzut, cand se revărsa sau când sloiurile de gheață pluteau pe Dunăre în iernile foarte geroase. Toate aceste imagini ale Dunării mi-au rămas clar în minte.

Azi, Camelia Ionescu este managerul departamentului de ape dulci la WWF-România, coordonând echipa care lucrează pe Dunăre și Deltă.

Cami s-a născut la Tulcea și, chiar dacă mai târziu s-a mutat la București, pentru ea drumurile au dus mereu către Deltă. Plan sau pură întâmplare? Dunărea și Delta au devenit mai serioase la școală. Am început să învățăm biologia, ecologia, ce înseamnă biodiversitatea, ecosistemele, din manualele școlare, dar și din activitățile pe care le făceau alte ONG-uri cu școlile. Spre exemplu SOR-ul, care ne învăța să recunoaștem păsările după cântecul lor. Atunci Delta și Dunărea au prins un alt accent pentru mine, cumva mai serios. Și așa încet, încet, decizia a fost să mă întorc, să lucrez pentru Deltă.

A învățat despre specii și procesele din deltă la diferite școli tulcene. La facultate, ecologia era cea care ma încânta și mergeam cu cea mai mare plăcere. De ce nu în Tulcea, ci în Constanța? Poate pentru că Marea Neagră a fost ca o a doua dragoste după Deltă. Așa că a rămas după facultate o perioadă în Constanța, la Institutul de Cercetări Marine pentru a aprofunda subiectul fitoplanctonului (nr. plante acvatice inerioare).

Inainte de panda, au fost delfinii

Partea cu delfinii a venit când am început să lucrez la Mare Nostrum, un ONG din Constanța care lucrează pe subiecte de mediu mai diversificate, ca tematică și ca abordare. Acolo nu făceam cercetare, ci încercam să rezolvăm problemele mediului marin. Când s-a mutat apoi din Constanța la București, a căutat să facă același lucru. Voiam să-mi continui contribuția la rezolvarea problemelor de mediu și la WWF am găsit aceasta posibilitate.  

Și înainte să trecem mai departe, Cami a coordonat un proiect pe tema schimbărilor climatice în Delta Dunării, încheiat anul trecut, despre care puteți citi mai multe aici. Toate proiectele la care am contribuit le consider importante, în fiecare proiect se găsesc realizări, rezultatele pozitive, dar și obstacole peste care trebuie să treci, toate aceaste vin la pachet.

Altfel spus, fiecare proiect vine cu multă documentare, nopți pierdule la birou, dezbateri și muncă de convingere, bugete și planuri financiare sau posibilitatea de a rămâne pe malul greșit al Dunării fiindcă aproape ai ratat ultimul bac. De ce ai face toate astea? Pentru că  este important să continui cu subiectul respectiv, asta e partea la care țin foarte mult, iar la WWF există continuitate. După un proiect care rezolvă o parte din problemă vine un proiect care rezolva altă parte și atunci proiectele sunt conectate între ele și asiguri sustenabilitate, consecvență pe subiect.

Munca de birou este determinată foarte mult de partea de proiecte și finanțatorii care au diverse solicitări. Misiunea noastră este clar una care se află pe teren, dar în același timp, acest gen de activitate necesită și muncă de birou.

Cum n-a fost mereu manager, am întrebat-o ce e dificil în  munca de acum. Și răspunsul a fost scurt: complexitatea situațiilor. Problemele de mediu sunt cel mai des legate de probleme sociale. Sunt soluții care pot să rezolve mai multe probleme, sunt mai complexe, iar în acealși timp orice soluție poate fi și o sabie cu două tăișuiri. Iar eu nu văd totul în alb și negru, ci încerc să disting și celelate nuanțe.

Când o întreb de managementul echipei, îmi răspunde rapid mi-este clar că ai cu cine. Nu stă deloc pe gânduri când îmi descrie apoi echipa: formată din oameni care cunosc foarte bine partea de conservare, fiecare își știe domeniul, lucrează foarte bine, iar pasiunea se simte foarte clar, și asta îmi spune zăbovind asupra ingredientului pasiune.  E genul acela de muncă, în care pasiunea poate fi cuantificată în rezultatele muncii tale.

Și care-i partea cea mai frumoasă? Faptul că există tot timpul o doză de noutate, că trebuie să te documentezi, să citești, lucrurile au o dinamică foarte mare.

Timpul liber îl petrece alături de familie, iar fiul său, Iustin, știe deja destul de multe despre deltă și sturioni și pare să înțeleagă foarte bine locul fiecăruia în natură. Și îi mai place ca pornind de la diverse schițe sau teme, să picteze, să dea culoare, contur. E interesant momentul final, atunci când consideri lucrarea gata, să analizezi cum s-au combinat culorile, cum a fost redată imaginea sau tema aleasă, cum s-a transformat ceea ce era în exterior, vizibil pentru toți, într-o lucrare cu o puternică amprentă personală.

Material realizat de Adriana Trocea, specialist comunicare la WWF-România.
 
	© Doru Oprișan
© Doru Oprișan

Problemele de mediu sunt cel mai des legate de probleme sociale. Sunt soluții care pot să rezolve mai multe probleme, sunt mai complexe, iar în acealși timp orice soluție poate fi și o sabie cu două tăișuiri. Iar eu nu văd totul în alb și negru, ci încerc să disting și celelate nuanțe.

 
	© Doru Oprișan
© Doru Oprișan

E genul acela de muncă, în care pasiunea poate fi cuantificată în rezultatele muncii tale.

  
	© Cristian Mititelu Răileanu
© Cristian Mititelu Răileanu
Doneaza
Doneaza