Despre oameni, natură, păduri și urși - un dialog mai lung alături de Călin Ardelean | WWF

Despre oameni, natură, păduri și urși - un dialog mai lung alături de Călin Ardelean



Călin este unul din membrii de bază ai echipei WWF din Maramureș. Fie că este pe teren, atent la procesele naturale din jur, cu binoclul mereu la gât și un carnețel în buzunar, fie că este în birou, Călin iți poate răspunde cu calm și răbdare la orice întrebare despre legile naturii sau despre pădurea virgină de la Strâmbu-Băiuț, recent declarată patrimoniu UNESCO (sit gestionat de WWF-România) și speciile de animale ce își au casa aici. Expertiza sa în biologie, pasiunea pentru natură și meticulozitatea de care a dat dovadă în proiectele de până acum ne-au făcut curioși și dornici să îi luăm un interviu, acum înainte de a intra în noul an.
De unde a început pasiunea ta pentru biologie și pentru natură?

Nu pot să spun ca a existat un început - este ceea ce am știut dintotdeauna și niciodată n-am fost pus în fața deciziei de a alege sau de a ma gândi la alta variantă. Am crescut în natură, în lunca Crișului Negru. Acolo am copilărit, la bunici, printre animale și a fost singurul lucru ce m-a ocupat - iar asta continui și în ziua de astăzi.

 
Cu ce te-ai ocupat înainte de a ocupa această poziție la WWF?

M-am ocupat cu mai multe lucruri, dar peste tot pe unde am fost am activat ca și biolog. Am fost asistent universitar la Cluj-Napoca (fiziologia animală), apoi am muncit într-o fabrica de medicamente din Baia Mare, ca microbiolog într-o fabrică de drojdie, apoi la Garda de Mediu Maramureș.

 
Care este cea mai mare realizare pe care ai obținut-o la WWF?

Alături de echipa în care am lucrat, am reușit să finalizăm proiectul Solidaron (ce avea ca scop stabilirea unei metodologii de lucru pentru calcularea compensațiilor, pentru proprietarii de păduri din ariile protejate). Și iată că astăzi avem stabilite aceste compensații, printr-o hotărâre de guvern - chiar dacă nu este exact cum am gândit-o noi în proiect, ea există și oamenii pot să beneficieze de aceste compensații.

 

De asemenea, sunt responsabil de situl Natura 2000 Codrii seculari de la Strâmbu-Băiuț (Maramureș) și mai lucrez pe partea de conectivitate (coridoare ecologice pentru carnivorele mari). Sper să îmi pot aduce aportul și aici, în funcție de proiectele pe care le vom derula, în Maramureș, în această zonă de conectivitate.

 
Îmi amintesc de viziunea ta de a construi o pasarelă turistică la nivelul coroanelor arborilor, în pădurea virgină de la Strâmbu-Băiuț. Ne poți spune mai multe?

Da, ne gândeam la o infrastructură de turism diferită de ce s-a făcut până acum - ar oferi o perspectivă nouă față de cea de la sol. Atunci când faci ecoturism, mai ales în contextul în care omul este foarte depărtat de natură, experiența unui turist trebuie puțin amplificată. Acesta nu trebuie doar sa vadă pădurea ci și să înțeleagă valoarea acesteia. Iar pentru că turiștii nu au întotdeauna cunoștiințele minimale, trebuie să ii asiguri o experiență a locului. Iar aceste infrastructuri noi ar trebui implementate în situl nostru - atât pasarela suspendată, cât și observatoare și locuri de monitorizare subterane - tocmai pentru a scoate din mintea omului imaginea unui observator, ridicat pe picioroange, ce seamăna cu un observator de vânătoare.

 
Aceste lucruri ar veni astfel ca plusuri, față de panourile informative, ghizii turistici acreditați de aici și traseele tematice la care WWF a lucrat, existente în pădurile UNESCO de la Strâmbu-Băiuț și Grosii Tibleșului.

Da, acestea ar fi doar câteva elemente pe care încercăm să le promovăm prin diferite proiecte; totuși, lucrurile sunt de durată, tocmai pentru că obținerea documentelor necesare este foarte dificilă. Probabil după realizarea planului de management vom putea implementa aceste elemente de infrastructură, alături și de alte îmbunatățiri. Sunt lucruri importante, ce pot face trecerea la un alt nivel, față de simpla vizitare a pădurii pe o potecă - tocmai pentru a augmenta această experiență a vizitatorilor.

 
Consideri că la ora actuală există o anumită țară care are o strategie perfectă pentru wildlife?

Din păcate nu; cred că toate țările bogate au o biodiversitate foarte scăzută, în special dacă vorbim de Europa. Iar cu cât nivelul de trai este mai scăzut, cu atât biodiversitatea pare să fie mai serioasă. Am deseori această imagine, proliferată pe tot ce înseamna conservare, unde vedem niște imagini extraordinare din natură în care sunt câțiva oameni în pragul sărăciei sau aborigeni și niciodată nu vedem asociată bogăția ori prosperitatea unei comunități cu biodiversitatea. Cred că cel mai bun model european pentru biodiversitate rămâne România - unde lucrurile sunt cât de cât armonizate; asta și datorită faptului că avem o mare populație rurală ce încă mai duce activitățile și utilizarea tradițională a terenului, respectul față de animalele sălbatice într-o zonă de cooperare.       

 
Știu că ai doi copii și că iți place să îi duci în natură. Cum crezi că ar trebui făcută sau îmbunătățită educația noilor generații, în ce privește viața sălbatică? Deoarece tot mai mulți copii văd natura și animalele sălbatice doar din poze, manuale sau pe internet și poate mai puțin în realitate.

În ziua de astăzi, educația ecologică în țara noastră, poate 90%, s-a bazat pe strângerea deșeurilor, pe modalități de reciclare, pe conștientizarea privind valorificarea acestora și pe mai puțin pe biodiversitate. Aceasta poate fi o problemă națională, tocmai pentru că AVEM biodiversitate - și este greu să promovezi ceva cu care lumea intră încă în contact. Într-adevăr, în marile orașe încep să apară aceste enclave de copii care nu mai au legătură nici cu bunici de la țară, nici cu o fermă în care să vadă cum sunt produse alimentele - va fi și aici mult de muncă, în viitor. Este important să putem păstra, în comunitățile rurale și pe lângă orașe, ferme care să producă tradițional, agropensiuni, chiar și grădini zoologice sau centre de reabilitare - locuri în care orășenii simt nevoia sa meargă, mai ales în weekend-uri. Cred ca asta ar fi o cheie - să avem aceste mici laboratoare de tradiții și producție agricolă sustenabilă, unde să poată fi văzute legăturile dintre om și ecosistemele naturale.

 
Același lucru este valabil și pentru Strâmbu-Băiuț?

Aici este vorba și de ecoturism, nu doar de conștientizare locală sau națională. Este un obiectiv, prin desemnarea UNESCO din iulie 2017, cu valori ce depășesc niște elemente de conștientizare locală. Ca aici să putem aduce oameni ce să înțeleagă ce înseamnă un ecosistem natural și valoarea biodiversității.

 
Cum ar fi o săptămână (sau o zi) de lucru ideală la WWF?

Ideal ar fi să petrec mai mult timp în aria protejată pe care vrem să o facem model, să am câteva echipamente ce sa poată aduce informații mai noi, utilizând alte tehnici - legate de biodiversitate, de specii și pe urmă pe care să le pot analiza și să avem cu ce să facem și promovarea ariei protejate.

 
Ai avut parte și de întâmplări mai amuzante, de-a lungul proiectelor în care ai fost implicat?

Un lucru de care ne amintim, la începutul proiectului Solidaron, când a trebui să organizăm chiar primul grup de lucru - în vara lui 2015, fiind vârful sezonului turistic, în Vișeu de Sus, am găsit doar o pensiune relativ nouă. Era jumătate club, jumătate pensiune - și evident, atelierul de lucru s-a desfășurat în subsolul pensiunii, în club. În tot răul și un bine, pentru că am avut parte de răcoare. Ne amintim și azi cum era vopsit - mov, culori stridente. Iar acolo am avut primul workshop, alături de autorități, experți și colegi. De atunci încoace, când avem alte evenimente de genul aceluia, ne spunem “Tot e mai bine ca la prima întâlnire din Solidaron!”

 
Ce preferi să faci în timpul liber?

Ies mult prin natură, pescuiesc, cresc animale mici.

 

Există o legendă preferată pe care o ai legată de animale sălbatice sau de natură?

O povestioară pe care am citit-o cu mulți ani în urmă, în almanahul Urzica, prezenta o întâmplare ce și astăzi ne poate da de gândit. Un șofer rămâne cu autoturismul stricat, pe marginea drumului. La un moment dat, pe lângă el trece un om cu o căruță plină de fân, trasă de cai. Șoferul ii cere atunci țăranului ajutor - să îi tragă mașina până în sat, pentru a găsi acolo ajutor și pentru a o repara. Țăranul însă, respectuos, îi spune că nu poate să facă asta, deoarece căruța este plină cu fan și nu poate să tragă și mașina. Atunci, orășeanul se oferă să îi cumpere fânul și apoi, după descărcarea acestuia, mașina ar putea fi tractată. Țăranul îl întreabă direct Cumperi fanul, dar ai animale? Șoferul spune că este de la oraș și nu are animale. Atunci, badea îi spune Atunci nu ți-l vând și merge apoi mai departe, iar orășeanul rămâne cu oferta neacceptată.

 
Deci este o poveste nu neapărat cu final fericit, dar cu morală!

Exact, morala este simplă - nu întotdeauna valoarea monetară poate să acopere alte tipuri de valori. Iar noi, când facem conservare, trebuie să ne dăm seama că trebuie să reliefam și alte tipuri de valori. Pentru că altfel, alergând doar după bani, atingem o prosperitate materială dar riscăm să ajungem ca alte țări, unde biodiversitatea este extrem de redusă însă exploatată la maxim, turistic sau mediatic.

Deci și acest țăran, s-a gândit ce se întâmplă cu fânul lui, cu munca lui, dacă va fi folosită. Trebuie să conștientizăm că resursele nu pot fi aruncate în schimbul unor bani.

 
Așadar populația rurală face ca procesele naturii să se desfășoare încă firesc. Dar cum văd oamenii de la țară carnivorelor mari sau coridoarele ecologice? În lumina ultimelor titluri din presă pe această temă a urșilor, de exemplu?

Lumea din marile orașe poate să vadă carnivorele ca un pericol însă cei de la țară înțeleg că aceste animale au fost și vor fi; au avut față de ele mereu o relație de respect și înțelegere (poate suna ca și o parte a unui discurs de demult, dar este un lucru adevărat). Oamenii de la țară nu și-au dorit niciodată să dispară aceste animale sau să promoveze ideea că ele trebuie omorâte pentru că le afectează existența. Ei nu erau axați atât de mult pe zona de productivitate a pământurilor lor, pe a nu pierde bani sau a gândi investițiile din punct de vedere a unui bilanț financiar. Aceștia trăiau în mijlocul unui sistem parțial antropizat. De aceea avem și acele suprafețe ori peisaje mozaicate, foarte vizibile în Maramureș - ele au început însă să dispară din marile câmpii, unde agricultura a încercat să cultive tot, tocmai pentru a avea productivitate ridicată, la costuri cât mai mici. Practic, paradigma oamenilor s-a schimbat - acum ne gândim cum sa folosim cât mai multe resurse pentru a obține un profit cât mai mare; în trecut, fiecare gospodar încerca să își utilizeze cât mai bine terenul dar lăsa întotdeauna pe mejda, pe malurile râurilor, perdele de pădure sau tufărișuri. Lucrurile erau gândite la o altă scară ca cea de acum, care se dovedește a fi mult mai puțin sustenabilă.  

 

Interviu realizat de Ștefan Văsuțiu, Specialist comunicare WWF-România.
Calin Ardelean 
	© WWF-Romania
Calin Ardelean
© WWF-Romania
In codrii seculari de la Strambu-Baiut 
	© Stefan Vasutiu - WWF-Romania
În codrii seculari de la Strâmbu-Băiuț
© Stefan Vasutiu - WWF-Romania
Observatorul de viață salbatică de la Strâmbu-Băiuț, Maramureș 
	© Emil Pop
Observatorul de viață salbatică de la Strâmbu-Băiuț
© Emil Pop
Urși bruni, înregistrați de către camerele de la Strâmbu-Băiuț 
	© WWF-România
Urși bruni, înregistrați de către camerele de la Strâmbu-Băiuț
© WWF-România
Doneaza
Doneaza