Alina Tapai: Fiecare loc din natură reprezintă pentru mine Raiul | WWF

Alina Tapai: Fiecare loc din natură reprezintă pentru mine Raiul



„Începutul meu a fost unul simplu, la țară, într-un sat din județul Argeș, numit Teiu... și știți de ce vreau să încep cu acea perioadă? Deoarece acela a fost, teoretic, primul meu contact inconștient, de altfel, cu ceea ce sunt și locul în care lucrez acum; acolo mi-am format valorile, credința, dragostea pentru natură, pe care anii ce au urmat și educația mi le-au cizelat încet.” Așa a început minunata discuție care a urmat și pe care te invit să o parcurgi, cu Alina Tapai, senior specialist financiar.
Născută la oraș și crescută în primii ani la țară, am deprins obiceiuri de care cu greu m-aș putea detașa - miresmele primăverii, prășitul în mod tradițional, sapa, semănatul, culesul, bucuria unei ploi venită la timp pentru recoltă, mirosul lemnelor arse în sobă iarna și nămeții cât mine de mari – toate acestea au fost elementele care mi-au format definitiv caracterul. Ceea ce a venit dupa această perioadă reprezintă puncte bifate cu brio pe lista mea de „to do”: liceul – clasa de mate-info intensiv, facultate – Contabilitate și informatică de Gestiune, master în Tehnici contabile și financiare de gestionare a afacerii și joburi întotdeauna legate de lumea cifrelor.” a continuat Alina.
 
Spune-ne în câteva cuvinte cum ai ajuns la WWF și ce anume faci în cadrul WWF.
Cuvântul WWF a fost pentru mine pentru multă vreme similar cu logo-ul nostru panda Chi-Chi, WWF reprezentând „oamenii aceia care luptă ca urmașii noștri să mai poată beneficia de aer curat, de biodiversitate și de... Earth Hour”, iar imaginea aceasta a durat până în anul 2015 când, mânată de o experiență anterioara într-o organizație, am decis că eu vreau să lucrez alături de acești oameni din dorința de a contribui la un viitor mai bun. Atunci a apărut postul ideal pentru mine ... Project financial ofiter, pentru care am aplicat și am fost admisă în urma procesului de selecție. Îmi aduc și acum aminte bucuria pe care am simțit-o când actuala noastră colegă de la HR mi-a comunicat rezultatul procesului. Chiar și ea mi-a marturisit că de mult nu a mai auzit un om bucurându-se atât de sincer pentru că a obținut un post. Astfel, a început misiunea mea în WWF, și anume de a gestiona din punct de vedere financiar și administrativ proiectele în care organizația noastră se implică, iar cuvintele precum „păduri virgine”, „zone umede”, „infrastructură verde”, „școli verzi”, „FSC - Forest Stewardship Council”  sau „MSC -  Marine Stewardship Council” au devenit o rutină în vocabularul meu zilnic. Acum pentru mine fiecare hectar de pădure virgină protejată, fiecare demers ce vizează protejarea biodiversității sau conservarea zonelor agricole  sau habitatelor naturale, fiecare copil care afla prin intermediul nostru despre importanța unui mediu înconjurător sănătos, contribuie la îndeplinirea visul meu în care oamenii vor conștientiza că multe din acțiunile lor conduc la degradarea mediului și vor depune eforturi să ajute planeta pe care trăim, să ne poată susține în continuare. 

Care este proiectul în care lucrezi la  WWF de care ești cea mai mândră și atașată?
Am marele noroc că prin natura poziției mele în organizație, deși sunt un om de financiar, fac parte din mai multe echipe care se ocupă de diverse teme: arii protejate, specii, economie verde, astfel încât munca mea la WWF înseamnă interacțiune cu fiecare din aceste domenii și sunt mândră de fiecare raportare depusă cu succes, de fiecare cheltuială eligibilă, de fiecare mână de ajutor pe care o pot întinde colegilor din echipă pentru a atinge obiectivele setate.

Ce te motivează zi de zi să lucrezi pentru conservarea naturii din România?
Știi senzația aceea pe care o ai când urci pe munte și de acolo de sus ai impresia că stăpânești tot ceea ce poți să cuprinzi cu privirea? Sau sentimentul de liniște când stai pe malul unei ape și te oglindești în luciul ei? Ei bine, asta este motivația mea, bucuria de a trăi aceste momente, de a avea cărări de urcat, de a mă minuna de sculpturile și creațile naturii, de aer curat, de insecte, de o căprioara ce te privește timid la marginea unui luminiș, de imaginea măiestuoasă a unui zimbru în libertate.

Dacă ar fi să schimbi ceva în lume astfel încât oamenii să trăiscă în armonie cu natura, care ar fi acel lucru?
Aș schimba sufletul oamenilor, și mai apoi educația lor, pentru că un om care are sufletul bun nu va putea produce niciodată rău naturii, iar un om căruia pe lângă un suflet bun i se mai adaugă și educație corespunzătoare, cu siguranță va reprezenta un scut de protecție împotriva lucrurilor negative pe care oamenii le provoacă naturii.

Vorbeste-ne un pic despre colțul de natură unde simți că îți încarci bateriile.
Uimitor, dar nu am un asemenea colț, pentru simplul motiv că nu mă pot opri asupra unuia. Fiecare loc din natura în care mă pot retrage, în care pot cugeta, respira, minuna și bucura, reprezintă pentru mine raiul. Și pentru asta mă înclin și le mulțumesc oamenilor din WWF, pentru că așa cred cu tărie că astfel de locuri vor continua să existe atâta timp cât noi vom sta de veghe.

Interviu realizat de Ioana Cenușă, Senior Specialist Comunicare, WWF-România.
 
	© Alina Tapai
© Alina Tapai

Un om care are sufletul bun nu va putea produce niciodată rău naturii, iar un om căruia pe lângă un suflet bun i se mai adaugă și educație corespunzătoare, cu siguranță va reprezenta un scut de protecție împotriva lucrurilor negative pe care oamenii le provoacă naturii.

Alina Tapai

 
	© Alina Tapai
© Alina Tapai
Doneaza
Doneaza