Sălbăticia înseamnă pentru mine un loc de recreere, un loc de regăsire din care poți să înveți, un loc din care omul nu e exclus dar pe care întotdeauna trebuie să îl trateze cu respect | WWF

Sălbăticia înseamnă pentru mine un loc de recreere, un loc de regăsire din care poți să înveți, un loc din care omul nu e exclus dar pe care întotdeauna trebuie să îl trateze cu respect



Ne place să îl tachinăm pe Adi asemuindu-l personajului verde și bosumflat, creat de Dr. Seuss[1], care trăia în vârful unui munte și a furat Crăciunul. Adi umblă-creanga de mult timp prin munții Banatului, fie la pas, fie pe bicicletă sau alergând pe la vreun maraton pe poteci înguste și sinuoase, în sus și-n jos. Cunoaște locuri izolate, sate pitorești, și se (re)găsește de multe ori privind lumea de la înălțime, din puncte panoramice cum sunt la Ineleț, de exemplu, în Parcul Național Domogled-Valea Cernei. De aici poți privi în depărtare, peste dealuri, văi și dincolo de cumpene, spre Munții Țarcu, unde zimbrul maiestuos a revenit după o absență de 200 de ani, sau înspre Retezat, cel mai vechi parc național din țară și locul unde s-au format primii rangeri din România, cu toate legendele ce se spun la foc de tabără, pe acorduri de chitară. Trecând de Ineleț, la un moment dat se deschide o pajiște largă și o priveliște pe care nu o poți cuprinde dintr-o dată - de aici te uiți, tot de la înălțime, în direcția opusă de Retezat, asupra Văii Cernei și către Băile Herculane, un alt loc special, în jurul căruia se găsește rarul „pin de Banat” și unde poți vedea vestigii ale unor vremuri imperiale, monumente istorice superbe care plâng și se destramă. Ce să mai vorbim de partea cealaltă a văii dintre Orșova și Caransebeș, cu Semenic și pădurea virgină de fag, de anul trecut înscrisă în UNESCO, cu satele cehești, tot așa greu de „aflat”, cheile Nerei și tot felul de cascade și peșteri, și astea cu poveștile lor. Pentru Adi, toate aceste locuri sunt „acasă”, motiv pentru care este unul dintre colegii pe care îi luăm ca ghizi când vrem să ne aventurăm mai adânc în Banatul montan. Și când îl întrebi ce îi place cel mai mult la „acasă-ul” lui, zice așa: „cred că am devenit prea bătrân să fiu impresionat de Banat”. Ăsta este unul dintre momentele în care începe tachinarea asupră-i, dar apoi, pe măsură ce petreci timp cu el, Adi se dezice de asprul simț critic și de o „prea-ancorare” într-o realitate potrivnică optimismului, și se manifestă cu candoare și foarte mult umor bine plasat. Asemenea personajului creat de Dr. Seuss, retras în negarea superficialului și vulgarului, dar care re-descoperă, până la final, motivele de bucurie: hope in humanity restored.

Ah, și încă ceva: Adi este deținătorul „premiului de popularitate” în rețeaua de tineri de la cinci licee din Banat, care au trecut prin programul nostru de educație non-formală, Tineri Activi pentru Natura Sălbatică.                    

Când te-ai alăturat organizației WWF și cum ai rezuma parcursul tău de până acum în lumea panda?

Încet-încet inclin să cred că am devenit unul din „veteranii” organizației, fiind la WWF din anul 2012, acest moment fiind nu foarte departe de terminarea unui master în Ecologie sistemică și conservarea biodiversității. [Adi este biolog, la bază.] A fost o perioadă cu siguranță interesantă și plină de provocări profesionale, două birouri, trei orașe, patru proiecte - toate legate de conservarea biodiversității, dar fiecare cu specificul său. [Adi este din Lupeni, dar locuiește în Reșița, iar mai nou se concentrează mai mult în munca lui pe subiectul pădurilor, mergând pe la diverse ocoale silvice pentru a explica beneficiile unui management responsabil, durabil al pădurilor. Și pentru că și alți colegi „silvici” își desfășoară activitatea de la Brașov, Adi merge des și pe la biroul nostru de acolo.] O perioadă în care am învățat foarte multe lucruri despre ecologie, un domeniu extrem de complex care până la urmă îmbină noțiuni dintr-o sumedenie de alte domenii. Aș putea spune că am devenit cu timpul un „jolly joker” care poate îndeplini mai multe roluri legate de conservare sau alte domenii conexe, dar pe care eu le consider strâns legate de conservarea biodiversității, ca educația sau turismul sustenabil.

Ce înseamnă „sălbăticie”, din punctul tău de vedere?

O întrebare care reapare constant în munca mea. O noțiune care se pare că diferă de la țară la țară și de la individ la individ - pentru unii poate însemna o zonă vastă neatinsă în niciun fel de omul modern în timp ce pentru alții este grădina din spatele casei.
 
Pentru noi, cei care am lucrat mai bine de trei ani asupra acestei teme, „sălbăticia” înseamnă zone guvernate de procese naturale, compuse preponderent din habitate şi specii native, cu suprafeţe compacte suficient de mari (minim 3000 ha) pentru a asigura condițiile necesare derulării acestor procese naturale. Aceste zone sunt nealterate din punct de vedere ecologic sau doar puţin modificate de om, şi exclud activităţi umane cu impact major, aşezări umane permanente, infrastructură sau alte modificări de origine antropică. Deși limita minimă este acceptată ca și criteriu la nivel european, în contextul țării noastre este de dorit ca suprafața minimă a unei zone de sălbăticie să nu se limiteze la cele 3000 ha, ci să acopere o întindere mai mare, contribuind la protecția puținelor zone de sălbăticie adevărată care ne-au mai rămas. Dar pe scurt și în afara oricărei definiții, pentru mine înseamnă un loc de recreere, un loc de regăsire din care poți să înveți, un loc din care omul nu e exclus dar pe care întotdeauna trebuie să îl trateze cu respect.
 
Cum ar trebui să „arate” Banatul montan, una dintre ultimele redute de sălbăticie din Europa? Ma refer la modul în care ar trebui gestionată această zonă (valori naturale, comunități locale, perspective de dezvoltare, educație)?

Această zonă este unică în Europa prin mărimea și gradul ei de naturalețe, prin pădurile seculare, râurile sălbatice, un mozaic de ecosisteme și habitate, populații viabile de animale sălbatice mai rar întâlnite sau neîntâlnite în restul țărilor europene, ar trebui protejată ca atare, iar cele mai sălbatice zone (acele nuclee de care vorbeam mai sus) să fie conectate prin coridoare ecologice[2].  
 
Viața sălbatică și natura ca un tot ar începe să producă un plus de valoare pentru comunitățile locale, o bază pentru noi surse de venit și mândrie pentru cei care locuiesc aici, dar și o sursă de inspirație pentru oamenii din alte zone cu natură similară.
 
Problemele legate de abandonarea terenurilor ar fi transformate în oportunități pentru populația locală. Lupta cu braconajul ar fi câștigată și populațile de animale sălbatice s-ar reface până la numărul optim. În acest context, carnivorele mari ar fi văzute ca o parte normală a faunei și ar fi acceptate de membrii comunității.
 
Noile elemente de infrastructură ce ar fi construite în zonă ar fi integrate în peisajul natural fără a periclita echilibrul ecologic al zonei sau peisajul cultural.
 
Spirala negativă a exodului populației, a pierderii biodiversității și a pierderii culturii tradiționale ar fi întreruptă prin noi oportunități, atrăgând tineri și antreprenori, precum și mai mulți vizitatori, contribuind astfel la o creștere semnificativă a turismului din regiune.
 
Nu în ultimul rând managementul zonelor sălbatice, a ariilor naturale protejate ar deveni un management integrat, mai coerent, cu o viziune de ansamblu asupra întregii regiuni.
 
Umbli mult pe teren – atât pentru activități de proiect, cât și în timpul tău liber. Care sunt locurile cele mai dragi ție (din Banat și/sau alte regiuni)?

Încerc să prețuiesc experiența și companionii de călătorie mai mult decât destinația în sine, așa că e foarte greu să fac un top în mintea mea cu locurile în care am trăit sau pe care le-am vizitat. Totuși un loc special îi este rezervat Parcului Național Retezat, locul din care a plecat această „călătorie” în lumea conservării biodiversității și dragostea mea pentru natură cu mult înainte de a începe să lucrez în, sau să studiez acest domeniu.

Dacă nu ai lucra la WWF, ce ți-ar plăcea să faci?

Consider că domeniul nostru de activitate va căpăta o importanță tot mai mare în perioada care urmează. Cu siguranță aș activa în același domeniu sau în domeniile conexe la care făceam referire adineauri.

1. ”How the Grinch stole Christmas”, www.youtube.com/watch?v=Pt2nLezH94g
2. Coridorul ecologic reprezintă o zonă de legătură cu rol în conectarea a două sau mai multe habitate naturale, care facilitează deplasarea, reproducerea şi refugiul speciilor de faună sălbatică. Coridoarele pot varia ca mărime, formă și compoziție și au rol foarte important în preîntâmpinarea dispariției speciilor sălbatice.

Interviu realizat de Mara Cazacu, Senior Communications Officer WWF-România
Ianuarie 2018
 
	© Cătălina Murariu/WWF-România
Adi Grancea, specialist proiecte sălbăticie
© Cătălina Murariu/WWF-România

Această zonă [Banatul montan] este unică în Europa prin mărimea și gradul ei de naturalețe, prin pădurile seculare, râurile sălbatice, un mozaic de ecosisteme și habitate, populații viabile de animale sălbatice mai rar întâlnite sau neîntâlnite în restul țărilor europene, ar trebui protejată ca atare, iar cele mai sălbatice zone (acele nuclee de care vorbeam mai sus) să fie conectate prin coridoare ecologice.

 
	© Domogled - Valea Cernei, Dan Dinu
© Domogled - Valea Cernei, Dan Dinu
 
	© Domogled - Valea Cernei, Dan Dinu
© Domogled - Valea Cernei, Dan Dinu

O noțiune [sălbăticia] care se pare că diferă de la țară la țară și de la individ la individ - pentru unii poate însemna o zonă vastă neatinsă în niciun fel de omul modern în timp ce pentru alții este grădina din spatele casei.

 
	© Melisa Ivana
Cătălina Murariu, coordonator național Educaţie pentru dezvoltare durabilă, și Adi Grancea, specialist proiecte sălbăticie, într-o activitate în cluburile TANS din Banat
© Melisa Ivana

Încerc să prețuiesc experiența și companionii de călătorie mai mult decât destinația în sine.

 
	© Adrian Grancea
WWF - tabără Parcul Național Semenic - Cheile Carașului
© Adrian Grancea
 
	© Cătălina Murariu/WWF-România
Cu tinerii din cluburile TANS, într-una din taberele în natură, în Banatul montan
© Cătălina Murariu/WWF-România
  
	© Adrian Grancea / WWF
© Adrian Grancea / WWF

...un loc special îi este rezervat Parcului Național Retezat, locul din care a plecat această „călătorie” în lumea conservării biodiversității și dragostea mea pentru natură cu mult înainte de a începe să lucrez în, sau să studiez acest domeniu.

 
	© Dan Dinu, Parcul Naţional Retezat
© Dan Dinu, Parcul Naţional Retezat
Doneaza
Doneaza