screen_shot_2019_07_02_at_14_38_24_1

Neversea, primul brand ambasador al campaniei Culori pe cale de dispariţie

 La mai puțin de o săptămână de la debutul campaniei Culori pe cale de dispariție, Neversea este primul festival care se alătură ca ambasador. Cel mai important festival de la malul Mării Negre își asumă rolul de a face mainstream discuția despre importanța naturii, inspirând oamenii să acționeze pentru a proteja biodiversitatea.

„Ca organizatorii ai celor mai mari festivaluri din România și unele dintre cele mai mari din Europa, dorim să dăm un exemplu participanților și, din acest motiv, în fiecare an facem demersuri pentru a deveni un festival prietenos cu natura și mediul înconjurător, dar și să sprijinim alte proiecte care privesc sustenabilitatea și protejarea naturii. Ne bucuram de această colaborare cu WWF România și credem că putem contribui la o schimbare pe termen lung,” a declarat Edy Chereji, Head of Communication NEVERSEA.

Cum dispar culorile Pământului?

Peste 70% din suprafața Pământului este acoperită de apă, nu degeaba i se zice și Planeta albastră. Și, totuși, culorile și nuanțele de albastru ale planetei dispar. Pescuitul excesiv diminuează nunanțele marine, împingând spre extincție numeroase specii de pești, dar și victime colaterale, cum sunt delfinii sau țestoasele. Aproape 6 miliarde de tone de pește și alte fructe de mare au fost pescuite din oceane, în ultimii 60 de ani, încât unele specii de ton sunt azi amenințate cu dispariția. La nivel local, sturionii din Dunăre sunt în prag de extincție din cauza pescuitului excesiv și, apoi, ilegal. O altă cauză, o reprezintă poluarea cu plastic. În prezent, se estimează că 18% din populațiile de ton și pește spadă și 90% din păsările marine ale lumii au fragmente de plastic în stomac.

„Despre mediu se discută prea puțin, deși bunăstarea noastră depinde de biodiversitate, de diversitatea culorilor și a naturii. Prin prezența la Neversea ne dorim să îi inspirăm pe cei peste 200.000 de iubitori de muzică și culoare ce vor lua parte și anul acesta la festival, pentru că, la rândul lor, ei pot deveni ambasadori ai naturii. Prin gesturi simple, ce devin obiceiuiri sustenabile, putem proteja împreună natura”, spune Hanny Bratu, manager comunicare și fundraising la WWF România.

Culori pe cale de dispariție – o platformă prin care fiecare poate proteja natura

Campania Culori pe cale de dispariție aduce în atenția publicului cinci cauze pentru care WWF acționează în România – păduri, Dunăre și Deltă, ursul brun, sturionii și zimbrii. Platforma centrală a campaniei, www.culoripecalededisparitie.ro, își propune să crească în fiecare zi prin alăturarea de noi susținători, astfel încât subiectul protejării mediului inconjurator și a biodiversității să devină un subiect comun de conversație în viața comunității.
 
Pentru mai multe informații contactați:
WWF România – Adriana Trocea, Brand manager, [email protected], 0728278737
NEVERSEA – Ioana Chereji, PR Manager NEVERSEA, [email protected]
 
Despre NEVERSEA
Festivalul NEVERSEA se află deja la cea de-a treia ediție și este cel mai mare festival de pe plajă din România. În 2018, peste 210.000 de participanți din țară și din străinătate s-au distrat pe plaja NEVERSEA, din Constanța. Ediția din acest an are loc în perioada 4-7 iulie, iar pe cele 7 scene vor urca Afrojack, Alesso, ATB, Bassjackers, Danny Avila, DJ Snake, G-Eazy, Gianluca Vacchi, Jessie J, Kadebostany, KSHMR, Lost Frequencies, Lucas&Steve, Mahmut Orhan, Sean Paul, Salvatore Ganacci, Steve Aoki, Vini Vici și mulți alții.
 

Scroll to Top