Mii de copii din toată ţara participă primăvara aceasta la acţiuni de protejare a mediului | WWF

Mii de copii din toată ţara participă primăvara aceasta la acţiuni de protejare a mediului



Posted on 04 May 2010
WWF-Lafarge Camp , Apuseni Mountains, 2008
© WWF DCP- RO
Sute de şcoli şi licee din toate colţurile ţării au anunţat acţiunile ce vor fi organizate în luna mai, în cadrul concursului Şcoli pentru un viitor verde, lansat la începutul anului de către WWF şi Editura CD Press.

Instituţii de învăţământ de pe întreg teritoriul României vor fi implicate într-o serie de activităţi de informare şi educare prin care îşi propun să atragă atenţia elevilor şi comunităţii locale asupra importanţei protejării mediului înconjurător, dar şi a responsabilizării tinerilor cu privire la probleme de ordin ecologic.

De exemplu, toţi elevii şi toate cadrele didactice de la Şcoala “Happy Kids” din Bucureşti şi-au propus să schimbe mentalitatea cetăţenilor, organizând acţiuni în mai multe hipermarket-uri din Capitală, pentru a promova renunţarea la pungile de cumpărături.

În nordul ţării, la Botoşani, tinerii de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” vor încerca să stimuleze interesul şi preocuparea faţă de cunoaşterea naturii, prin organizarea unor tururi de cunoaştere a florei şi faunei locale, precum şi prin acordarea unei atenţii deosebite ariilor protejate, dar şi speciilor de plante şi animale ocrotite de lege.

Pe lângă activităţi de informare şi educare despre mediul înconjurător şi promovarea unei atitudini responsabile şi a unui simţ civic dezvoltat, copii provenind din mai multe grădiniţe, şcoli şi licee vor participa la acţiuni de ecologizare, plantare de pomi şi de colectare selectivă a deşeurilor.

Seria de acţiuni programate pentru luna mai va mai include, printre altele, ecologizarea malurilor unui afluent al râului Milcov sau curăţarea zonei din apropierea râului Iza, din judeţul Maramureş.

O parte dintre instituţiile şcolare înscrise în competiţie au decis să fie mai putin convenţionale şi să organizeze expoziţii şi parade de costume confecţionate din materiale reciclabile sau să promoveze un stil de viată sănătos şi nepoluant, prin marcarea unei zile a mersului pe jos sau pe bicicletă. Aici se încadrează iniţiativa celor de la Colegiului Naţional “Unirea” din Focşani, care şi-au mai propus, în plus, promovarea utilizării mijloacelor de transport în comun, în defavorea folosirii automobilului.

2315 echipe „verzi„, formate din 6945 de cadre didactice şi 41.670 de elevi se vor întrece, până la sfârşitul anului şcolar, în diverse acţiuni ecologice, care le-ar putea aduce titlul de cea mai verde şcoală. Numărul total de potenţiali participanţi la activităţile din cadrul proiectului Şcoli pentru un viitor verde este de peste 200.000 de copii şi 15.000 cadre didactice.

Participanţii la concurs postează în mod regulat ştiri referitoare la activităţile pe care le desfăşoară în cadrul proiectului pe site-ul www.scolipentruunviitorverde.ro, care a devenit deja un portal eco prin care numeroase şcoli şi grădiniţe din întreaga ţară îşi comunică activităţile din Program şi află cele mai noi informaţii legate de protecţia mediului.
WWF-Lafarge Camp , Apuseni Mountains, 2008
© WWF DCP- RO Enlarge
Doneaza
Doneaza