Verde este un mod de viață, intră în programul Scoli pentru un viitor verde! | WWF

Verde este un mod de viață, intră în programul Scoli pentru un viitor verde!



Posted on 05 January 2010
Tabara WWF-Lafarge in Muntii Apuseni, 2008
© WWF
WWF  și Editura CD PRESS, prin revistele educaționale Terra Magazin, Doxi si Pipo, lansează, din 4 ianuarie 2010, programul educațional și concursul național Școli pentru un viitor verde.

Proiectul a plecat de la ideea că școala trebuie să fie un loc în care toată lumea se gândește la binele celorlalți și la un viitor cât mai bun și mai curat, pe o planetă în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. In afară de cifre și litere, școala trebuie să „livreze” copiilor bazele unui simț civic dezvoltat, ale unei responsabilități față de mediul și comunitatea în care trăiesc.

Școli pentru un viitor verde se adresează tuturor școlilor și grădinițelor din România și urmărește realizarea de activități instructiv-educative, cu scopul de a informa preșcolarii, elevii, cadrele didactice, părinții și comunitățile locale în legătura cu problemele actuale de ecologie, dar și de a dezvolta în randul copiilor responsabilitatea față de comunitatea și mediul în care aceștia trăiesc și învață. Astfel, timp de câteva luni la rând, sute de elevi și profesori din toată țara vor iniția diferite activități ecologice în școlile și comunitățile în care trăiesc.

Concursul este structurat pe trei secțiuni, în funcție de categoria de varstă: Pipo (pentru învațămantul preprimar), Doxi (pentru învățământul primar) și Terra Magazin (pentru gimnaziu și liceu). Pentru anul școlar 2009-2010, perioada de desfășurare a Programului Școli pentru un viitor verde, ediția I, este 5 ianuarie 2010 – 31 mai 2010.


Un lucru inedit pe care copiii vor trebui să-l facă pentru a putea intra în cursa pentru premiile finale va fi un jurnal al concursului, care să includă toate poveștile și episoadele semnificative de pe durata proiectului. Minim o dată pe lună, coordonatorii echipelor înscrise vor trimite, pe adresa redacției CD Press, o pagină din acest jurnal, însoțită de fotografii, filme sau desene care să ilustreze acțiunea sau campania inițiată de echipa respectivă.

Cele mai frumoase pagini vor fi publicate în revistele Terra Magazin, Doxi si Pipo și vor fi postate pe site-ul concursului, www.scolipentruunviitorverde.ro, unde pot fi accesate, de asemenea, detaliile despre concurs (modalități de înscriere, regulament, materiale didactice gratuite etc.),

"Școlile vor juca un rol esențial în procesul de dezvoltare sustenabilă, fiind printre primele instituții care vor trebui să-și reducă impactul negativ asupra mediului. In afară de asta, școala trebuie să fie spațiul în care tinerii să se formeze ca și viitori cetațeni responsabili ai planetei și care să deprindă un stil de viață sănătos și în armonie cu natura." a declarat Luminița Tănasie, Country Manager, WWF România.

„Misiunea organizației noastre este aceea de a construi un viitor sustenabil, în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Programul Școli pentru un viitor verde este un pas important în această direcție, demonstrând un progres al românilor în înțelegerea mai adâncă a problemelor de mediu. WWF susține Programul Național Școli pentru un viitor verde cu toată încrederea că acesta va crește și va evolua în următorii ani.” a declarat Andreas Beckmann, director regional WWF Programul Dunăre-Carpați.


"Impreună cu partenerul WWF am demarat Proiectul Școli pentru un viitor verde, adresat tuturor unităților de învațământ din România, cu scopul de a dezvolta atitudini ecologice în rândul copiilor, de a-i determină sa devină activi în acțiunile de protecție și de conservare a mediului, de a conștientiza că viitorul planetei depinde de ceea ce realizează ei astăzi.” a declarat Costin Diaconescu, director general al editurii CD PRESS.

Mediatizat în peste 2800 de unități de învațământ din România, proiectul se bucură și de susținerea Societății de Geografie din România și a Institutului de Geografie al Academiei Române.
Tabara WWF-Lafarge in Muntii Apuseni, 2008
© WWF Enlarge
Doneaza
Doneaza