Orfelinatul de Urși | WWF

Orfelinatul de Urși



 rel=
Pui salvați anul acesta
© Gabriel Galgoczy
Singurul Centru pentru Reabilitarea Urșilor Orfani din Europa se află în România și funcționează din anul 2004
Început de Leonardo Bereczky din pasiune pentru specia emblematică a țării noastre, Centrul a reușit să readucă sălbăticiei mai mult de 100 de urși altfel pierduți într-un destin batjocoritor. 
Alternativa este sumbră: sunt prinși și duși în grădini zoologice, la circuri sau folosiți ca material de fotografii turistice și își petrec toată viața într-o cușcă de fier și beton, pentru amuzamentul unor oameni. 


Este important să știi că ursul este o specie cheie pentru întreg ecosistemul în care trăiește și de el depinde reglarea naturală a unor zone mari. Din acest motiv este o specie de prioritate maximă în conservare. 


Eforturile de cercetare și practică ale lui Leo, au adus informații noi despre comportamentul speciei și rezultatele muncii lui contribuie enorm la cunoașterea și protejarea urșilor din întreaga lume. Metoda folosită este unică și rezultatele spectaculoase: a demonstrat faptul că ursuleții orfani pot deveni exemplare mature, sănătoase, învățând comportamentul sălbatic unii de la alții, atâta timp cât intervenția umană simțită este minimă.
 
De ce rămân puii de urs orfani? 

Unul din cele mai mari carnivore încă în viață, ursul a căzut pradă defrișărilor de păduri care îi distrug habitatul și din păcate este în continuare victima fenomenului de braconaj ca trofeu sau pentru carne sau blană.

Mamele de urs, speriate de drujbe sau gonite de vânători, fug să scape și lasă în urmă ursuleți care nu pot alerga la fel de repede. Principala cauză pentru care ursuleții rămân orfani este de natură umană: defrișările, intervenția în păduri sau vânătoarea ilegală a ursoaicelor. Toate lasă în urmă pui de urs, încă prea mici pentru a se ascunde din fața pericolelor și fără nicio șansă de supraviețuire în sălbăticie.

Puii de urs mai rămân orfani în urma accidentelor feroviare și auto, un fenomen tot mai frecvent la noi în țară. Majoritatea drumurilor și a șinelor de cale ferată nu sunt dotate cu garduri de protecție adecvate, tuneluri sau poduri pe unde animalele sălbatice să poată trece.

3 pui care sunt acum în Centru au rămas orfani în 2018 după ce mamele lor au fost lovite de tren, iar un pui a fost separat de mamă trecând un drum, iar aceasta nu s-a mai întors după el.

 

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

Fără un venit stabil, soarta Centrului devine la fel de incertă ca cea a ursuleților rămași fără mamă, în sălbăticie. Poți avea grijă de un urs orfan, cu doar 5$ pe lună. Îi va asigura hrana pentru o zi. Dacă îți convingi un pic mai mult de 5 prieteni să facă la fel, același pui de urs va avea hrană o săptămână. Cu 30$ lunar, poți spune chiar că în fiecare zi de marți, TU ești cel care hrănește un ursuleț.

Vlog-ul ursuleților

 
	© Gabriel Galgoczy
Eroi printre urși este un Vlog cu frecvență lunară, publicat  la sfârșitul fiecărei luni care prezintă activitatea singurului Centru pentru Reabilitarea Urților Orfani din Europa. Aici poți vedea cum sunt salvați ursuleții rămași orfani din diverse cauze din toată Europa, care sunt oamenii implicați în acest proces, care sunt dificultățile și succesele lui Leonardo Bereczky, fondatorul Orfelinatului de Urși și cum aceste animale incredibile ajung după o perioadă de 1,5-2 ani petrecută la Centru să fie eliberate înapoi în sălbăticie.
 
 
	© Gabriel Galgoczy
© Gabriel Galgoczy
În medie 10 pui de urs orfani sau abandonați ajung la Centru în fiecare an. Anul acesta 8 pui au ajuns în grija noastră, dar unul nu a supraviețuit. Ceilalți 7 ursuleți sunt sănătoși și se pregătesc acum pentru somnul de iarnă.
 rel=
Leonardo Bereczky, Fondatorul Centrului pentru Reabilitarea Urșilor Orfani
© Gabriel Galgoczy
Leonardo Bereczky și ursuleții au nevoie de ajutorul nostru
Deși este singurul Orfelinat de acest gen de pe continent unde puii de urs sunt îngrijiți, hrăniți și monitorizați, toți partenerii tradiționali au încetat susținerea financiară lăsând viitorul ursuleților incert. Este rândul nostru, al fiecăruia dintre noi, să le oferim puilor de urs rămași fără mamă, sprijin și susținere. 

Viitorul orfelinatului depinde și de tine . Astfel, generațiile  următoare vor putea vedea ursul brun în sălbăticie și nu doar în magazinele cu jucării de pluș. Donația ta contribuie în mod direct la conservarea speciei – emblemă a Munților Carpați - Ursul Brun și poate ține porțile orfelinatului deschise și pentru alți ursuleți. 

Pentru a acoperi nevoile de bază, hrană pentru ursuleții (numai mâncarea pentru un ursuleț costă în medie 4.000$ pentru 2 ani) și cheltuielile administrative (transport, electricitate) și îngrijire medicală, Centrul are nevoie de aproximativ 50.000$/an.

Centrul de Reabilitare a Urșilor Orfani ar putea primi și găzdui mai mulți ursuleti și în plus s-ar putea face investiții în lărgirea zonei, în sisteme de protejare a puilor de urs sau în monitorizare prin colare GPS (atât de importantă pentru analiza integrării exemplarelor, înapoi în sălbăticie) dacă s-ar putea baza pe venituri de 10.000$/lună.

Fără un venit stabil, soarta Centrului devine la fel de incertă ca cea a ursuleților rămași fără mamă, în sălbăticie. 

CUM AJUNG BANII MEI LA URSULEȚI? 

Folosim platforma Patreon pentru a reuși să aducem împreună cât mai mulți prieteni ai naturii. Patreon retrage suma aleasă pentru contribuții lunare, la începutul fiecărei luni calendaristice. 
Platforma este plătitor de TVA și deci, în funcție de suma aleasă ca suport lunar, se va adăuga un procent de 20%. TVA. 

Dacă nu dorești să acoperi TVA-ul, dar ești hotărât(ă) să îi asiguri unui ursuleț, hrana pentru o zi, în fiecare lună, uite un exemplu de calcul: 

1 zi de hrană/lună pentru un ursuleț = 30$.
Suma pe care ești dispus să o donezi = 30$ (include 25$ pentru hrană și 5$ TVA). 
Astfel, în fiecare lună se va retrage din cont, valoarea finală de 30$. 

Platforma Patreon este conectată la contul de PayPal construit de către WWF România pentru salvarea Centrului de Reabilitare a Urșilor Orfani. 

Echipa

 
	© Gabriel Galgoczy
Leonardo Bereczky
© Gabriel Galgoczy

Leonardo Bereczky

Fondatorul Centrului
"Sunt un om pasionat de natură și de urși și un om care trăiește pentru asta."
 
	© WWF
© WWF

Cristian-Remus Papp

Specialist carnivore mari la WWF România
„Fiecare suntem călăuziți de natură, fie că realizăm asta sau nu. Contează cum ne relaționăm față de ea și în funcție de asta ne deschidem sau închidem orizonturile. Motivația mea este să contribui la reechilibrarea balanței în favoarea naturii."
 
	© WWF
Gabriel Galgoczy
© WWF

Gabriel Galgoczy

Comunicator/Vocea urșilor orfani:
"Fotografia și studiile în domeniul comunicării m-au ajutat să îmi îndeplinesc un vis din copilărie. Să îmi construiesc un mod de viață în conexiune cu natura și să împărtășesc cu ceilalți observațiile mele."
Doneaza
Doneaza