Romania sarbatoreste maine Earth Hour, cel mai mare eveniment dedicat mediului inconjurator | WWF

Romania sarbatoreste maine Earth Hour, cel mai mare eveniment dedicat mediului inconjurator



Posted on 30 March 2012
© WWF
41 de oraşe din România sărbătoresc mâine Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile. La invitaţia WWF- România, acestea s-au înscris pe lista Oraşelor Oficiale Earth Hour din întreaga lume şi se pregătesc intens pentru seara de 31 martie. În toate cele 41 de oraşe, municipalităţile vor întrerupe iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice şi vor promova ideea stingerii luminilor în rândul instituţiilor private, încurajând, totodată, cetăţenii, să repete acest gest simbolic în locuinţele lor.

Orașele Oficiale Earth Hour 2012 sunt: Bistrița, Adjud, Aiud, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Baile Tusnad, Calafat, Cluj, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Deva, Focșani, Galați, Giurgiu, Horezu, Iași, Oradea, Panciu, Roșiorii de Vede, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roman, Salonta, Slatina, Satu Mare, Sighișoara, Slobozia, Târgoviște, Timișoara, Vatra Dornei, Tulcea, Turda, Vaslui.

Clădiri cufundate în întuneric, spectacole la lumina lumânării, observaţii de corpuri cereşti sau concerte unplugged susţinute de artişti locali sau de coruri de copii, marşuri simbolice şi ateliere interactive- în felul acesta au ales oraşele din România să celebreze Earth Hour 2012.

Bistrița, Capitala Earth Hour 2012, va stinge luminile în tot orașul timp de o oră, bistrițenii fiind invitați pe Strada Pietonală Liviu Rebreanu, pentru a lua parte la o serie de evenimente speciale, derulate de-a lungul întregii zile. Începând cu orele 10:00, un panou special, tapetat cu diverse angajamente legate de protecţia mediului, va sta la dispoziția bistrițenilor pentru a-şi face fotografii, comunicând astfel propriul angajament. Fiecare participant va fi invitat să-şi calculeze amprenta de CO2 si va monitoriza timp de un an nivelul amprentei personale de CO2..

La ora 20:00, pe Strada Pietonală Liviu Rebreanu se va da startul marșului ciclist Bistrița 60+. Tot la ora 20:00, Primăria Bistrița și WWF-România invită bistrițenii la evenimentul „Mai mult decât o oră pentru planetă”, din program făcând parte momente artistice, acrobații cu flăcări, dar și un moment emoționant, în care 1000 de copii vor aprinde lampioane confecționate manual, chiar de ei. Alte câteva zeci de lampioane vor fi lansate în aer. Invitații speciali sunt Milena Paraschiv și Radu Popescu, care se numără printre câștigătorii din România ai competiției Rio+20 Global Youth Music Contest.

În București vor stinge luminile, în mod simbolic: Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Opera Națională, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Națională, British Council, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cultural Român, Muzeul Antipa, dar și sedii de companii precum: Hotelul Intercontinental, Hotelul Pullman și compania Cosmote. Mai multe hoteluri, cafenele și restaurante își invită clienții să petreacă o seara la lumina lumânărilor.

La Adjud, mai multe școli organizează expoziții de desene tematice, ateliere de confecționare de lumânări și lampioane și pun la cale o seară dedicată poveștilor la gura sobei.

La Arad, Liceul de Arta susține un spectacol tematic, pe Platoul Primăriei.

La Baia Mare, susținătorii Erath Hour sunt invitați pe Platoul din Piața Revoluției, unde își vor putea calcula amprenta de carbon.

La Bacău, Asociația STEP promite o seară plăcută în compania trupelor de tineri talentaţi, precum şi o serie întreagă de activităţi menite să destindă, să producă socializare cu scopul declarat de a renunţa pentru o oră la consumul de energie electrică,toate acestea vor incepe prin formarea unui lant uman de constientizare.

La Botoșani, Primăria, împreună cu mai multe asociații locale, organizează mai multe evenimente în parcul Primăriei, în fața Prefecturii, dar și în grădinițe și școli. Programul cuprinde: un flashmob organizat de Asociația Bright Media și de Asociația Culturală Vis de Artist, un Carnaval Medieval la lumina lumânărilor susținut de Asociația Culturală Cheia Sol, Jocurile Copilăriei pe întuneric- Asociația Culturală Adrian Enache și artă la lumina lumânărilor- Liceul de Artă Ștefan Luchian.

Orașul Brăila va fi animat de spectacole de folk și de jonglerii cu foc.

La Brașov, Centrul pentru Voluntariat, împreună cu Let`s Do It Brașov și Asociația Brașovul Pedalează plănuiesc un marș cu lumânări pe traseul: Modarom, Republicii, Piața Sfatului. În Piață se va desfășura un concert şi o piesă de teatru unplugged. Ca în fiecare an, numeroase localuri și cafenele vor oferi clienților o seară la lumina lumânărilor.

La Focșani, membrii Blogosferei Vrancea coordonează o serie de manifestări culturale în Piața Unirii.

Giurgiu găzduiește o dezbatere pe tema problemelor de mediu locale, la care participă 100 de elevi, dar și un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Doina Dunării.

La Iași, pe Bulevardul Ștefan cel Mare, în fața primăriei, toată ziua se vor desfășura ateliere hand made. Seara, ieșenii sunt invitați să participe la un tur ciclist, să facă parte dintr-un imens puzzle uman și să se bucure de spectacolul Sunetul Pământului.

La Oradea, Clubul Interact, împreună cu Primăria, organizează un program artistic în fața Cinema Libertatea. Organizația Națională Cercetașii Romaniei – Centrul Local Oradea vor furniza lumânări și lampadare ecologice confecționate manual, care vor fi amplasate în mod simbolic, în aceste locații, pe durata celor 60 de minute. Numeroase localuri vor stinge luminile în mod simbolic și vor organiza seri la lumina lumânării. În parcarea din Piața Independenței va fi amplasat un balon cu aer cald.

La Panciu, Astroclubul organizează o seară de observații astronomice în Parcul Central și un concert de chitară susținut de elevii Liceului tehnologic Alexandru Ioan Cuza.

Roșiorii de Vede a pregătit un recital de muzică, organizat de Cercul de Muzică al Casei Municipale de Cultură, un spectacol de dans susținut de trupe de dans ale Casei de Cultură și diferite demonstrații sportive.

Programul orașului Râmnicu Vâlcea prevede momente artistice oferite de Teatrul Municipal Ariel și de elevii Liceului de Arte Victor Giuleanu, în Scuarul Mircea cel Bătrân.

Roman pregătește un moment în care copii și ONG-uri locale vor lansa lampioane cu diferite mesaje legate de mediul înconjurător, începând cu ora 20:30, în Piața Roman Vodă.

La Sighișoara se sting luminile în cetatea Medievală, iar în Piața Cetății se organizează un minirecital al fanfarei locale.

Slobozia derulează acțiuni de plantare și de curățenie în școli. Seara, locuitorii orașului sunt așteptați să participe la un tur al bicicletelor cu dinam, în parcul Tineretului.

La Târgoviște, Societatea Astronomică Română de Meteori invită amatorii de astronomie, ca în fiecare an, la o sesiune de observații astronomice.

La Timișoara, Piața Victoriei găzduiește un spectacol cu instrumente de percuție, jonglerii cu foc, plimbare la lumina lumânărilor, sesiuni de observații astronomice și o petrecere Earth Hour.

Tulcea pregătește sesiuni de observații astronomice, spectacole de muzică și poezie, spectacole de balet și de teatru, toate găzduite de Piața Civică.

La Turda, pe platoul primăriei va avea loc un concert de chitară.

La Vaslui, evenimentele Earth Hour au loc în Piața Centrului Civic. Din program: concurs de catrene, spectacol de chitară și aprindere de lumânări.

De la an la an, mişcarea Earth Hour, iniţiata şi coordonată la nivel global de WWF, capătă proporţii din ce în ce mai mari, cucerind sute de milioane de oameni şi, totodată, inducând un sentiment de apartenenţă la o comunitate, în rândul celor care sarbătoresc Earth Hour de fiecare dată. Evoluţia spectaculoasă pe care a cunoscut-o mişcarea, de la prima ediţie din 2007 cu un singur oraş participant (Sydney) şi până în prezent, cu o participare de peste 5200 de oraşe din 135 de ţări, a demonstrat că 1.8 miliarde de oameni din întreaga lume îşi doresc să facă ceva concret pentru mediul înconjurător. Mai mult, de-a lungul timpului, ei şi-au împărtăşit în mod voluntar poveştile, ideile şi planurile de acţiune în beneficiul naturii, arătând că le pasă si că vor să se dedice mai mult acestei cauze. Astfel, Earth Hour a devenit un simbol important al unui angajament mult mai complex decât ceea ce presupunea evenimentul la început – stingerea luminilor pentru o oră.

Partenerii care s-au alăturat, până acum, campaniei Earth Hour în România, sunt: ANTENA 3, EUROPA FM, Think Outside the Box, MailAgent, Blogunteer, Photolife, Romania Green Building Council, Camera Deputaților, Ikea România, Societatea Astronomică Română de Astronomi, Universal Music.

Mai multe detalii despre campanie puteţi citi pe site-ul oficial Earth Hour România: www.ora-pamantului.ro.
Pentru a afla noutăţi despre campania internaţională accesaţi pagina www.earthhour.org.
Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi :
Magor Csibi, Director WWF- România, mcsibi@wwfdcp.ro, tel.0730 098 722
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii WWF-România, ibetieanu@wwfdcp.ro, tel. 0730 098 716
© WWF Enlarge
Doneaza
Doneaza